În 2005, MS Regele Mihai a fost invitat în avionul preşedintelui Băsescu, la întoarcerea de la Moscova, unde lideri politici din toată lumea participaseră la aniversarea a 60 de ani de la Ziua Victoriei. Foarte curtenitor, preşedintele l-a rugat pe Rege să ocupe locul său din salonul oficial al aeronavei, el mergând alături de restul delegaţiei, în partea din spate a avionului.
Relaţiile preşedintelui cu Casa Regală a României s-au deteriorat însă odată cu apropierea campaniei prezidenţiale. Preşedintele nu a fost invitat la nunta de diamant a MS Regele, iar ASR Radu a intrat în cursa electorală, pe un discurs anti-autoritar, opozabil stilului pe care îl promovează Băsescu.
Ulterior, atât președintele cât şi liderii PDL apropiaţi acestuia au folosit o metodă din anii 90, când preşedintele de atunci şi serviciile secrete îl susţineau pe Paul Lambrino, pentru a lovi în Casa Regală, văzută ca alternativă la regimul Iliescu. Boc a tăiat fondurile pentru renovarea Palatului Elisabeta (distrus de comunişti şi de RAAPPS). Băsescu s-a implicat personal, botezându-l pe moştenitorul lui Paul, ceea ce a dus la anularea vizitei din 2010 a Prinţului Charles în România. Revenirea acetuia la Bucureşti poate semnala o apropiere între cele două părţi, fiind normal ca, înainte de a-l contacta, într-o vizită privată, pe Traian Băsescu, prinţul Charles să fi discutat cu rudele sale din Casa Regală a României. Înainte să ajungă prinţul Charles la Bucureşti, au fost câteva tatonări şi în regiunile vizitate de moştenitorul Coroanei britanice. Iniţial, acesta trebuia să o întâlnească pe Elena Udrea, legat de turismul rural, dar întâlnirea s-a amânat, prinţul sosind direct la Cotroceni.
De Ce ar face Băsescu o nouă „reevaluare“?
Există trei motive pentru care Traian Băsescu ar putea să încerce o reconciliere cu Casa Regală a României sau chiar o rediscutare a soluţiei monarhice.
Pe plan extern este destul de izolat, iar o vizită în Marea Britanie şi o audienţă la Regină nu intră în discuţie decât după restabilirea relaţiilor cu vărul Majestății Sale din România. S-ar putea ca Băsescu să fi sesizat potenţialul de imagine şi de relaţii internaţionale al monarhiei, cu ocazia recentelor festivităţi din Angliaşi din România, legate de jubileul MS Mihai I.
Pe plan intern, Băsescu ar fi tentat, odată ce nu mai poate candida, să-şi lege numele de o schimbare majoră de sistem, care i-ar consolida imaginea de luptător anticomunist și democrat. În plus, promovarea acestei teme impune schimbarea Constituției, permițând organizarea jocului electoral după nevoile Coaliției la guvernare, sau măcar oferă subiect de dezbatere publică, până la alegeri. Dacă se schimbă sistemul constituțional, lipsa unei locomotive de imagine a PDL nu se va face simțită, iar Băsescu poate chiar să participe la alegeri, conducând PDL spre o nouă majoritate, în care ar fi premier și șef al partidului.
Nu în ultimul rând, manevra i-ar permite lui Traian Băsescu să fractureze USL și să-l pună într-o lumină proastă pe Crin Antonescu. Ideea de schimbare a formei de guvernământ ar fi putut fi folosită și de USL, după 2012, dar l-ar fi lăsat fără ”job” pe Antonescu, ceea ce ar fi produs un dezechilibru în interiorul USL. Pe de altă parte, Crin Antonescu s-a declarat susținător al monarhiei și nu are cum să respingă dezbaterea propusă de Băsescu. Eventualele tensiuni din USL sunt favorabile pentru PDL atât din punct de vedere al imaginii, cât și practic, în campania de racolare de primari, consilieri etc.
Rămâne de văzut cum va reacționa MS Regele, care a știut să evite capcanele întinse de politicieni, atât înainte cât și după 1989.
Prințul Charles a plantat un copac în grădina Palatului Elisabeta
La Palatul Elisabeta din București, Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost gazdele Alteţei Sale Regale Principelui de Wales, moștenitorul Coroanei Britanice. În încheierea întâlnirii, Altețele Lor Regale au plantat împreună un copac în "Memorialul" din Grădina Palatului Elisabeta. Vizita a avut un caracter privat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News