Vizită Papa Francisc. Ce nu au voie să facă riveranii de pe traseul Suveranului Pontif

Locuitorii municipiului Blaj care domiciliază în apropierea traseului pe care Papa Francisc îl va străbate în 2 iunie au fost informaţi ca, pe perioada derulării evenimentelor prilejuite de vizita Suveranului Pontif, să evite să iasă în balcon sau la ferestre, să nu afişeze bannere sau mesaje de orice tip şi să nu folosească spaţiile aferente terasei clădirii în vederea fotografierii sau filmării.

Locatarii din mai multe imobile au fost rugaţi, prin intermediul unui anunţ afişat la intrarea în clădiri, să respecte mai multe recomandări necesare în astfel de situaţii. Acestora li s-a transmis că observarea activităţilor ocazionate de vizita Suveranului Pontif se poate realiza de pe spaţiile pietonale din apropierea zonelor în care îşi va desfăşura activitatea Suveranul Pontif.

'Evitaţi să ieşiţi la balcon sau la ferestre. Nu folosiţi spaţiile aferente terasei clădirii în vederea urmăririi, fotografierii sau filmării evenimentelor prilejuite de vizita Papei Francisc. Nu folosiţi mijloace tehnice luminoase sau sonore care pot induce în eroare agenţii de securitate. Nu afişaţi bannere sau mesaje de orice tip', sunt câteva din recomandările transmise riveranilor din zonele pe care le va străbate Suveranul Pontif.

Acestora li s-a mai transmis să evite activităţile de orice fel care ar putea perturba buna desfăşurare a evenimentelor pentru care s-au instituit măsurile de securitate. De asemenea, să nu lase bagaje nesupravegheate sau abandonate şi să evite tranzitarea zonei având în posesie bagaje voluminoase.

Măsuri de securitate extreme

În perioada derulării evenimentelor, vizitatorii riveranilor vor avea acces în imobile în baza actului de identitare şi a confirmării de către persoana pe care o vizitează. Blăjenii au primit şi câte o scrisoare din partea primarului Gheorghe Valentin Rotar, care le aminteşte că oraşul 'va fi pentru o zi în prim planul lumii întregi' şi îi roagă, în consecinţă, să acorde 'toată înţelegerea şi întregul sprijin' pentru ca Blajul să se ridice la înălţimea acestui eveniment considerat 'istoric' pentru urbea de 20.000 de locuitori.

'Având în vedere că la Blaj vor veni în aceste zile cu maşini personale, autocare sau cu trenul, peste 50.000 de pelerini, vă rog să arătăm întreaga disponibilitate şi amabilitate în a le acorda toate informaţiile necesare oaspeţilor Blajului . În aceste zile să arătăm tuturor ceea ce suntem - nişte ardeleni harnici şi primitori, oameni de ispravă care au construit un oraş cochet şi care ştiu să fie gazde bune şi primitoare pentru oricine vine la Blaj', le-a transmis edilul cetăţenilor 'Micii Rome'.

VEZI ŞI Vizită Papa Francisc în România. Romii din Blaj pregătesc un program artistic

Primarul Rotar a afirmat, miercuri, că pregătirile sunt în grafic şi vor fi finalizate până duminică. 'Te pregăteşti ca şi când ai musafiri, şi musafiri mulţi, şi musafiri de valoare, şi blăjenii simt momentul acesta istoric pentru comunitatea lor. Sunt foarte deschişi la orice solicitare a noastră. Le-am adresat câte o scrisoare tuturor locuitorilor municipiului Blaj, cu toate regulile şi cu rugămintea de a fi gazde bune, de a parca maşinile în curţi pentru a rămâne pe străzi locuri de parcare pentru pelerini, de a-i îndruma', a declarat edilul. Potrivit acestuia, la evenimentul de duminică ar urma să fie prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. Punctul culminant al ceremoniilor la care va participa Papa Francisc în cadrul vizitei apostolice în România va avea loc duminică, pe Câmpia Libertăţii, unde va fi oficiată beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel