Întâlniri cu ministrul Educaţiei, Ştiinţei, Culturii şi Sportului, vizite la Memorialul Victimelor Genocidului Armean, la Institutul Matenadaran - Muzeul Manuscriselor Vechi şi la Comitetului Naţional Paralimpic al Armeniei au constituit principalele evenimente de pe agenda celei de-a doua zile a vizitei principelui Radu în Republica Armenia.
Potrivit Casei Regale, principele Radu s-a întâlnit, marţi, la Erevan cu ministrul Educaţiei, Ştiinţei, Culturii şi Sportului, Arayik Harutyunyan, la sediul ministerului fiind purtat un dialog pe tema cooperării în învăţământul superior dintre cele două ţări, precum şi în domeniul cercetării ştiinţifice şi al culturii şi sportului. În continuare, oaspetele român a vizitat Universitatea de Stat pentru Limbi Străine şi Ştiinţe Sociale şi s-a întâlnit cu studenţii, cărora li s-a adresat într-o scurtă prelegere despre istoria modernă a României şi legăturile culturale şi ştiinţifice cu Armenia prin intermediul istoricei comunităţi armeneşti din România.
În aceeaşi zi principele Radu a fost oaspetele Universităţii de Stat din Erevan. Principele Radu a vizitat Memorialul Victimelor Genocidului Armean, unde a depus o coroană de flori din partea Familiei Regale a României şi a păstrat un moment de reculegere la flacăra eternă din incinta monumentului. A urmat apoi o vizită a Muzeului Genocidului Armean şi semnarea în cartea de onoare.
Tot marţi, principele Radu a continuat vizita la Erevan cu vizita de la Institutul Matenadaran - Muzeul Manuscriselor Vechi, unde a purtat un dialog cu conducerea muzeului şi cu o parte dintre specialiştii instituţiei. Principele Radu a fost apoi oaspetele Comitetului Naţional Paralimpic al Armeniei şi al Asociaţiei Armene pentru Persoane cu Dizabilităţi (PYUNIC), a discutat cu conducerea celor două asociaţii şi a cunoscut o parte dintre campionii paralimpici armeni. Principele Radu efectuează, luni, marţi şi miercuri, o vizită cu caracter oficial la Erevan, la invitaţia preşedintelui Republicii Armenia, Armen Sarkissian, informează Casa Regală. Deplasarea în Armenia este a paisprezecea vizită a Familiei Regale din anul 2019, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu