Simptomele COVID-19 au fost comparate cu cele ale gripei și ale răcelii. Postul de radio Deutsche Welle a alcătuit un infografic.
Publicitate
Simptomele COVID-19 au fost comparate cu cele ale gripei și ale răcelii. Postul de radio Deutsche Welle a alcătuit un infografic, cu ajutorul informațiilor provenite de la Organizația Mondială a Sănătății și de la Centrul american pentru combaterea bolilor și prevenire.
Simptomele cuprinse în grafic sunt: tusea seacă, febra, nasul înfundat, durerea în gât, respirația greoaie, durerea de cap, durerea de corp, strănutul, epuizarea și diareea. Acestea au fost clasificate după cinci criterii: +++ Frecvent; ++ Uneori; + Ocazional; - Rar; -- Nu a fost observat.
Pacienții infectați cu coronavirusul COVID-19 sunt la fel de afectați de tuse seacă și de febră precum cei care suferă de gripă, adică frecvent. În schimb, nasul înfundat și diareea sunt rar întâlnite la COVID-19, în comparație cu gripa. Durerile în gât sunt alt factor comun al coronavirusului și al gripei, iar durerile de cap și de corp sunt mai des întâlnite în cazul gripei decât în cazul infectării cu coronavirus.
În schimb, pacienții depistați cu noul coronavirus întâmpină dificultăți respiratorii, în timp ce, în cazul gripei, acest lucru nu a fost deloc observat. Niciunii dintre pacienții infectați cu noul coronavirus sau cu gripă nu strănută, iar epuizarea este mai frecventă în cazul gripei față de COVID-19.
În comparație cu răceala, COVID-19 este mai severă. Pacienții care răcesc au nasul înfundat, dureri în gât, dureri de corp și strănută, dar nu suferă de tuse seacă, febră, dificultăți respiratorii și dureri de cap la fel de des.
Măsurile de prevenție rămân aceleași, iar românii nu au de ce să intre în panică. În cazul în care prezentați simptomele coronavirusului din tabelul prezentat, apelați la Telverde (0800800358).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu