Vlad Chiricheș a avut parte de un meci de coșmar la revenirea în prima echipă a lui Tottenham. Fundașul român nu mai evoluase de o lună pentru Spurs în Premier League, iar sâmbătă a fost titular în deplasarea de la Stoke City, din etapa a 36-a a Premier League.
Publicitate
Titularizat în centrul apărării, alături de Fazio, Chiricheș a primit un cartonaș galben încă din minutul 16, pentru un fault asupra lui Walters. La șase minute după pauză, în minutul 51, românul a văzut și al doilea avertisment, pentru un nou fault, la Mame Diouf, și a fost eliminat. În acel moment, echipa sa era condusă cu 2-0. În cele din urmă s-a terminat 3-0, iar pentru fostul stelist acesta ar putea fi ultimul său meci jucat în tricoul londonezilor, scrie digisport.ro. Pentru Stoke au marcat Charlie Adam (21), N'Zonzi (32) și Diouf (86).
Cum românul va fi suspendat automat o etapă, iar în campionatul englez mai sunt de disputat doar două runde, e aproape sigur că fundașul român nu va mai evolua la Tottenham în acest sezon. În vară, cel mai probabil, Chiricheș va fi vândut, el aflându-se pe lista neagră a lui Spurs încă de vara trecută.
Într-un alt meci al etapei cu numărul 36 din Anglia, Southampton, cu Florin Gardoș rezervă neutilizată, a pierdut cu 0-2 în deplasarea de la Leicester. În fine, Sunderland, cu Costel Pantilimon declarat "omul meciului", s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Liverpool, cu Everton, scăpând astfel de grijile retrogradării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu