Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat marţi la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea penală pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti.
Printre cei vizaţi de plângere sunt Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.
La intrarea în sediul Parchetului General, Vlad Cosma a declarat că nu sunt elemente de noutate, însă a depus anterior foarte multe probe, pe care nu a reuşit să le discute cu procurorii. Întrebat dacă se aşteaptă să fie confruntat cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, Cosma a spus:
'Aş fi vrut să vă dau un răspuns la maniera că sunt dispus să merg la testul poligraf cu aceşti domni, dar ţinând seama de ceea ce am văzut şi ce am trăit, nu mai am încredere. Da. Mă gândesc că poate exista şi acest moment - o confruntare'.
În luna februarie, Antena 3 a difuzat o înregistrare în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţinea că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să 'inventeze dosare în baza unor probe fabricate' unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. În replică, DNA a susţinut, printr-un comunicat de presă la acea vreme, că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.
De asemenea, DNA preciza că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu