Vlad episodul 12, luni 13 mai. Tatăl lui Vlad, moment emoționant: Fiule, te iubesc din tot sufletul meu! - VIDEO

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Serialul Vlad, difuzat la PRO TV, a reuşit să îi cucerească pe telespectatori. Antrenant, diferit de restul producţiilor care se difuzează în acest moment în România, reuşeşte să te ţină cu sufletul la gura de la un episod la altul. Episodul 12 din "Vlad", de luni 13 mai, a fost unul extrem de tensionat. Emoţiile au atins cote maxime.

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Dorindu-și să o cucerească pe Roxana, Leo i-a adus flori și a invitat-o la cină. Refuzul ei și sentimentele pe care le are pentru Vlad l-au făcut pe Leo să trimită o parte din echipa lui pe urmele acestuia, dar și pe cele ale aliaților lui. Tibi a reușit să o salveze pe Miky, iar inginerul pe Vlad. Barbu a fost împușcat și, cu ultimele puteri, și-a sunat șeful.

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Încercând să-i demonstreze Elizei că o iubește, Ștefan a încercat să o ajute să-și îndeplinească visul, acela de a se asocia cu Vlad în afacerea cu hotelul și cazinoul de la malul mării. A mers acasă cu un cadou, dar nu știa că aceasta fusese sunată de Carla înainte, așa că a avut parte de o surpriză neplăcută și de o mărturisire dureroasă, aceea că Matei nu este fiul lui.

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Tot aseară, Vlad și-a luat rămas bun de la tatăl lui, spunându-i că pleacă într-o călătorie de afaceri. Leo, hotărât să se răzbune pe toți, a încercat să-l omoare pe Ștefan, dar cum nu a putut să o facă, a apelat la ajutorul lui Titi.

Moment emoționant între Vlad și tată lui

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Petre: "Uneori vin singur, îi aprind o lumânare, îi mai povestesc ce este pe acasă. Să știi că e greu să îți pierzi un copil. Și mama... cred că ea e cea mai puternică dintre noi toți. Ea are așa... o relație mai specială", i-a mărturisit Petre fiului pe care îl credea mort.

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. "Nu sunt bine deloc. Nu am cum să uit ziua aceea la tribunal. Nu va știi niciodată ce am simțit pentru el", a continuat tatăl personajului principal din serialul "Vlad".

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Vlad: "Ziceți-mi mie ce voiați să-i spuneți, ziceți-mi ca și cum aș fi Adrian. Spuneți-mi ce voiați să îi spuneți atunci", a continuat Vlad

Vlad, episodul 12, luni 13 mai. Petre: "Fiule, să știi că te iubesc din tot sufletul meu orice ai fi făcut. Ești sânge din sângele meu, înțelegi? Asta nu poate să ia nimeni și nimic, înțelegi?". 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel