EXCLUSIV  Vlad Nistor, avertisment pentru Cristian Ghinea după criticile CE la adresa PNRR. "Orice decident politic care greşeşte are obligaţia de a răspunde"

Facebook Cristian Ghinea
Facebook Cristian Ghinea

Vlad Nistor, europarlamentar PNL, a declarat la "Din Culisele Europei" că ministrul Cristian Ghinea ar trebui să fie cel care răspunde pentru greşelile făcute cu PNRR. 

"Ca orice român şi ca membru al Parlamentului European, am fost foarte interesat de ce se întâmplă, motiv pentru care am participat şi la şedinţele partidului meu, şi la şedinţele delegaţiei de aici. Am asistat la nenumărate confruntări cu membrii Guvernului şi chiar şi cu premierul. Acest proiect este fundamental pentru viitorul Europei. Este aproape un nou plan Marshall pentru ţările care nu au participat de Planul Marshall. Am convingerea şi sper ca România să nu rateze acest plan. Sunt nenumărate greşeli datorate, cu siguranţă, unuia sau altuia dintre decidenţii politici. Dar ce vreau să spun este că documentul este în procesare în continuare. Negocierile continuă până la începutul lunii septembrie, când PNRR-ul va trebui să aibă o formă finală. De ce s-a ajuns ca multe dintre elementele acestea să fie contestate la Bruxelles nu pot eu să spun, trebuie întrebaţi cei care au coordonat scrierea lui. 

Oportunitatea acesteia se datorează printre altele şi efortului făcut de preşedintele Klaus Iohannis în Comisia Europeană. Nu aveam dreptul să tratăm aşa cum am tratat, pe alocuri. În lumea aceasta, orice decident politic care greşeşte are obligaţia de a răspunde pentru greşeala lui. Sper ca până la 1 septembrie să se rezolve totul, dar asta nu îi exonerează pe responsabili", a declarat Vlad Nistor la DC NEWS TV. 

Youtube video image

Portugalia, prima ţară cu PNRR-ul aprobat 

Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), cel al Portugaliei, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a dorit să dea un exemplu, fiind în aprilie primul stat membru al UE care a transmis Bruxellesului programul său de reforme şi investiţii finanţate de fondul european de redresare post-pandemie NextGenerationEU, relatează  Agerpres, citând AFP şi Reuters.

"Este primul plan de relansare naţional susţinut de Comisie, aici în Portugalia (...) Astăzi, Comisia Europeană a decis să dea undă verde planului de redresare şi rezilienţă al Portugaliei, în valoare de 16,6 miliarde de euro", a declarat la Lisabona preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Din capitala Portugaliei, şefa Comisiei va pleca în cursul după-amiezii în cea a Spaniei, a doua cea mai mare beneficiară, după Italia, a planului european în valoare totală de 750 de miliarde de euro.

România, criticată la Bruxelles pentru greşelile din PNRR 

"Sunt state europene care au trimis câteva fişiere şi erau bune. Guvernul României a trimis la Bruxelles un plan plin de greşeli şi nu îi costă doar pe ei, costă România. Avem în faţa noastră un risc major, acela ca România să primească banii mai târziu decât celelalte state şi să ne aflăm în imposibilitatea de a cheltui toţi aceşti bani până la finalul perioadei de implementare. Ei au băgat proiecte care acum sunt în curs de derulare, în speranţa că le vor deconta rapid cu bani din PNRR. Acum vor trebui să găsească soluţii alternativă. Este o pată neagră pentru România, din culpa acestor oameni care au fost incapabili să discute acest plan. Nu îi împiedica nimeni să discute cu experţi, cu parteneri sociali, pentru a identifica greşelile înainte să îl trimită la Bruxelles. 

Avem probleme de calendar, avem probleme de costuri. Există un training pus acolo evaluat la 133.000 de euro per cursant. Cum să coste atât? Vă spun din surse sigure, Comisia Europeană a fost oripilată când au văzut ce am putut să trimitem noi. Ce a trimis Guvernul sunt supracosturi şi alte probleme majore care vor duce la incapacitatea de a implementa proiectul şi nu vom putea accesa banii", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel