Elena Mateescu, directorul ANM, a spus cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat cum va fi vremea în zilele următoare. Potrivit acesteia,vom avea un weekend cu vreme caldă în mare parte din țară, dar sunt și zone care nu vor fi ocolite de ploi.
"Ne așteptăm la o vreme predominant frumoasă cu valori la nivelul maximelor. Vineri vom avea temperaturi cuprinse între 23 de grade, până la 29 - 30 de grade Celsius. Cele mai ridicate în Câmpia de Vest și sudul Câmpiei Române.
Și sâmbătă și duminică vom avea aceleași valori de temperaturi 21-30 de grade Celsius. Minimele pe parcursul nopților pot fi mai coborâte, între 17 grade până la 4 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei.
Sunt posibile valori ale cantităților de precipitații nu însemnate cantitativ, dar la nivel local să mai consemnăm, în special în zona de munte și zona submontană acolo unde și vitezele vântului, la rafală, vor fi cuprinse între 45-50 de kilometri pe oră.
În Capitală vom avea în continuare o vreme frumoasă cu maxime de 28, 29 de grade Celsius.
Minimele pe parcursul nopții între 13-14 grade, posibil mai coborâte, până la 11 grade în zona periferică", a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu