Vlad Voiculescu a ținut marți, 6 aprilie, o ”conferință de presă”, pe platforma Zoom unde jurnaliștii au fost invitați să adreseze întrebări ministrului Sănătății. Întrebarea jurnalistului DC News nu a fost citită de moderatoarea conferinței care anunțase, încă de la început, că va prelua întrebările și le va citi. Au fost selectate doar întrebările confortabile.
DC News: ”De ce nu ați luat măsuri împotriva consilierului Ștefan Voinea, așa cum v-a cerut Dan Barna? Ce măsuri credeți că va lua Dan Barna, ca președinte de partid, după ce l-ați sfidat și nu ați luat nicio măsură la adresa lui Ștefan Voinea? Întrebarea vine în contextul în care a apărut și informația că vicepremierul așteaptă o decizie a dumnevoastră legată de Ștefan Voinea”.
Întrebarea adresată pe Zoom, în secțiunea ”Q&A”, nu a primit niciun răspuns. Au fost alese alte întrebări, aproximativ patru-cinci, extrem de confortabile pentru ministrul Sănătății.
Ziaristul Val Vâlcu a comentat acest subiect spunând că Vlad Voiculescu îl sfidează pe Dan Barna. Președintele USR aștepta de la colegul său de partid o decizie în ceea ce-l privește pe Ștefan Voinea, dar nici până astăzi nu a venit. Ba mai mult! Vlad Voiculescu nu doar că nu și-a dat ”omul forte” la o parte, ci a afirmat că are toată încrederea în el. Practic, Vlad Voiculescu nu l-a băgat în seamă pe Dan Barna. ”Poate Voiculescu îl trimite pe Barna să-i ridice ochelarii...”, a zis, ironic, Val Vâlcu. Ștefan Voinea, omul care a publicat și datele secrete despre vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, este văzut drept piesa cheie al lui Vlad Voiculescu.
Nu a făcut nimic. Doar promisiuni și acțiuni de PR. În rest, doar trasează sarcini. De exemplu, îi dă indicații ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să cumpere teste. Vlad Voiculescu se simte ca în opoziție și spune altora ce să facă. I-ar sta bine premier, dacă doar dă indicații, fără să și execute! Vlad Voiculescu nu are nicio realizare la Ministerul Sănătății. Nu a făcut nicio reformă, nu a organizat nimic, nu a finalizat nicio anchetă, nu a încheiat niciun proiect, nu a schimbat nimic și, în general, a lansat apeluri pe Facebook și a făcut PR, a mai spus Val Vâlcu.
Vlad Voiculescu ne-a tot zis ce să facem, să nu mai mergem în magazine, să facem telemuncă, dar el ce face?! O altă întrebare fără răspuns...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu