Vlad Voiculescu (USR) a reacționat pe Facebook în urma anchetei anunțate de DNA, privind achiziția vaccinurilor Covid-19.
„Pe 21 septembrie 2021 spuneam că o anchetă privind achiziția de vaccinuri în România este binevenită. În primul rând pentru că un moment critic pentru România și sănătatea publică a fost transformat într-un spectacol de atacuri politice în ultimii doi de ani de PSD.
Reamintesc că vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătății: e vorba de faimosul comitet de vaccinare condus de dl. Gheorghiță care îi raporta ministrului Apărării Ciucă și premierului Cîțu.
Alocările de cantități pentru statele membre au fost stabilite în cadrul unui contract comun de achiziție al Comisiei Europene cu furnizorii, în principal pe criteriul populației.
Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme. Există înregistrări ale ședințelor de guvern și documente care probează că premierul și-a asumat aceste decizii.
Cu toate că nu am fost de acord cu toate deciziile luate de cei care aveau în coordonare vaccinarea (ex: prioritizarea “specialilor”, centrele secrete pentru “speciali”, falsificarea indicatorilor, comunicarea campaniei de vaccinare etc.) și este de notorietate că am fost și dat afară din guvern pentru asta, trebuie spus că cantitatea de doze achiziționate a constituit o decizie de oportunitate în condiții de incertitudine privind disponibilitatea producției, evoluția tulpinilor, necesitatea re-vaccinării.
Sunt desigur semne de întrebare, cum o decizie executivă unde nu cunosc să existe vreo urmă sau vreun element de corupție și care nici măcar nu îmi aparține, face înainte de o campanie electorală subiectul unei acțiuni penale.
Deși sunt semne îngrijorătoare în ultima vreme privind ingerințele politicului în Justiție, am convingerea că există resursele de profesionalism și onestitate în acest sistem, pentru a ajunge la concluzia corectă: aceea că am acționat în cele trei luni ca ministru cu cinste, punând mereu pe primul loc viața și sănătatea oamenilor”, a scris fostul ministru al Sănătății, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News