Vladimir Găitan: Chirilă este foarte agresiv. Tristețea cea mare este că....

Vladimir Găitan
Vladimir Găitan

Actorul Vladimir Găitan, într-o intervenție la Antena 3, a explicat cum este Tudor Chirilă și cum îi face pe colegi să iasă să protesteze când aceștia nici măcar nu știu pentru ce o fac. Reacția lui Găitan a venit după ce artistul Tudor Chirilă a lovit un bărbat de pe stradă care i-a adresat injurii și l-a criticat pentru acțiunile politice.

Actorul Vladimir Găitan susține că Tudor Chirilă este o personalitate foarte agresivă de fel, iar în momentul în care le spune colegilor de teatru să iasă pentru a protesta, deși aceștia nu știu pentru ce o fac, nu îndrăznesc să spună ceva în fața lui Chirilă.

Tristețea cea mare este că dacă îmi întreb colegii ce este Ordonanța 7 este că nici nu știu pentru ce protestează. Să faci povestea în fața teatrului tău, unde, peste câteva minute, tu trebuie să intri și să îți faci datoria, mi se pare o inchietate. Mă gândesc la marii noștri actori, la cei care nu mai sunt printre noi, Marin Moraru, Ștefan Iordache, veneau cu o oră înainte, își repetau textul, aveau alte preocupări.

Colegul meu Tudor Chirilă și-a scos colegii în fața teatrului și zice: Astăzi am hotărât să protestăm. Nimeni nu a întrebat pentru că el este o personalitate foarte agresivă și au ieșit ca oile să protesteze. L-am și întrebat pe unul: mă, dar tu știai pentru ce protestezi? Răspunsului lui a fost: Ne-a spus Tudor să ieșim. Eu îi zic: Dar asta era treaba voastră în loc să mergeți în teatru să vă pregătiți pentru ce urmează? E un ritual. Face parte din viața noastră. Ați ieșit cu trei bilețele în fața teatrului. Ce dr*cu aveați voi cu ordonanța aia 7 despre care nici nu știți cu ce se mănâncă. 

'Cine este Rebegiuc să îi ceară demisia ministrului Toader?'

În nenorocirea lor, acest Guvern pe care îl înjură ei și care e atât de detestat, fără să înțeleagă de ce, acest Guvern le-a triplat salariile actorilor. Au ieșit dintr-o mizerie. Eu îmi amintesc că am plecat din teatru în pensie cu salariu tăiat de Boc și Băsescu și nimeni nu a protestat. Nimeni nu a ieșit pentru mine și colegii mei care ne-am pensionat cu niște pensii de mizerie. Mă, așa cum sunt oamenii ăștia, un actor, un doctor și-au îndemnate coloana, au niște salarii și ei ies cu: Tudorele, aprobă nu știu ce, în condițiile în care ei nu știu ce cuprinde ordonanța. Sunt două bresle diferite. Îl văd pe Marius Manole, mă copile, du-te pe scenă... Mă uit la Rebengiuc, i-au dat o hârtie acum: Toader, demisia. Cine este Victor Rebengiuc să îi ceară ministrului demisia?, a spus actorul Vladimir Găitan, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea Previziuni, de la Antena 3. 

Vezi și: Ce mesaje a primit Tudor Chirilă pe Facebook

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel