Coşmarul a început în urmă cu 27 de ani când, printre invitaţii lui Vladimir Găitan (67 de ani), la premiera unei piese, s-a aflat şi o doctoriţă, povestește actorul.
Femeia a devenit bănuitoare când i-a văzut actorului roşeaţa nefirească din obraji, astfel că l-a chemat de urgenţă la spital, relatează click.ro.
Când a aflat cumplita veste, Vladimir Găitan, avea doar 40 de ani: "După analize s-a descoperit că am o formă de cancer de sânge şi mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Dar uite că au trecut 27 de ani de atunci şi sunt încă în viaţă", vorbeşte el acum, cu oareşce detaşare, despre acest necaz.
Artistul a reuşit să fenteze cumplita boală cu ajutorul familiei, a unui regim strict, dar şi al medicilor: "M-am menajat şi am încercat să nu mai fac sport, să stau cuminte. În tinereţe am fost de două ori în străinătate, pentru tratament. Acum fac unul la Fundeni şi ţin să le mulţumesc celor de acolo. Sunt bine îngrijit, sunt doctori profesionişti. Soţia mă susţine, ea îmi aminteşte mereu să iau pastilele", ne-a mai spus maestrul. Tratamentul este însă costisitor: "În urmă cu cinci ani am ieşit la pensie, primesc 1.300 lei, dar, cum aproape pe toţi îi dau pe pastile, trebuie să urc în continuare pe scenă, pentru un ban în plus: "Joc la Teatrul de Comedie, în «Poker» şi în «Revizorul»", îşi anunţă el fanii.
De curând, actorul a lansat cartea "Vladimir Găitan. Zig-zag prin alfabetul vieţii", în care vorbeşte deschis despre viaţa de artist. Are însă un mare of: "Nu mi se pare normal să scoţi actorii în putere la pensie, să-i tragi pe linie moartă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu