Preşedintele rus, Vladimir Putin, a inaugurat miercuri Marea Linie Circulară (GLC) a metroului din Moscova, care are o lungime de 70 de kilometri şi 35 de staţii
Publicitate
"Poehali (să mergem), băieţi", le-a spus locatarul de la Kremlin prin videoconferinţă primarului Moscovei, Serghei Sobianin, şi echipei metroului moscovit, relatează Agerpres.
Potrivit preşedintelui rus, noua linie circulară "va schimba calitatea întregului sistem de transport al capitalei". Va face ca viaţa să fie mai uşoară şi mai dinamică", a adăugat Putin.
La rândul său, Sobianin s-a felicitat pentru finalizarea lucrărilor la un proiect pe care l-a descris drept "inima sistemului de transport" din Moscova.
"Este un proiect uriaş şi important", a afirmat el.
Marea Linie Circulară a metroului moscovit este linia circulară de metrou cea mai lungă din lume, scrie EFE. Cu o lungime de 70 de kilometri, GLC este de 3,5 ori mai lungă decât linia circulară subterană deja existentă la metroul din Moscova şi depăşeşte chiar şi linia circulară din Beijing, capitala Chinei (Linia 10, cu 57,1 km şi 45 de staţii).
În acest sens, Putin s-a declarat încrezător că va putea să-i arate noua linie circulară rusă omologului său chinez, Xi Jinping, în timpul vizitei pe care urmează să o efectueze la Moscova preşedintele gigantului asiatic.
Primăria Moscovei continuă extinderea metroului capitalei, unul dintre cele mai mari şi mai aglomerate din lume, care are deja 14 linii şi peste 250 de staţii, care ar urma să ajungă la 300 până în 2024.
Din 2011, Moscova a deschis peste o sută de staţii noi, precum şi o reţea feroviară integrată cu metroul.
Prima linie de metrou din Moscova a fost inaugurată în 1935, aminteşte EFE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu