Vladimir Putin ar fi fost consultat oncologic de 35 de ori în patru ani, arată o anchetă jurnalistică rusă

O anchetă jurnalistică din Rusia arată că Vladimir Putin ar fi consultat oncologic de 35 de ori în patru ani.

35 de controale oncologice în patru ani. De atâtea ori ar fi fost vizitat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, de chirurgul Evgheni Selivanov, specializat în cancerul tiroidian, transmite The Times, citând grupul de investigații Proyekt.

Selivanov l-ar fi consultat pe președintele rus în 166 zile în cei patru ani petrecuți de Putin în Soci, Rusia. Ajuns la aproape 70 de ani, Vladimir Putin ar fi apelat chiar și la medicină alternativă. Astfel, acesta ar fi ajuns să facă baie în sânge extras din coarne de cerb.

Autoritățile de la Kremlin nu au reacționat la raport, însă purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat acum doi ani că starea de sănătate a liderului rus este una excelentă. Putin a venit la putere în 2000, la 47 de ani, iar imaginea pe care și-o conturase era una de pasiune pentru sport și fără vicii, așa cum ar trebui să fie un bărbat puternic. Predecesorul său, Boris Elțîn, suferise de inimă și ar fi avut probleme cu băutura, evidențiindu-se astfel un contrast puternic.

Putin, mințit de consilieri? Hartmann: Nu este "un Stalin". El ştie ceea ce se întâmplă

H.D. Hartmann a vorbit despre posibilitatea ca Vladimir Putin să fie mințit de consilierii săi care nu i-ar furniza informațiile reale despre ceea ce se întâmplă în Ucraina.

"Nu cred că Vladimir Putin nu ştie. În primul rând, nu este un Stalin, nu are profilul și nu cred că trăieşte într-o lume paralelă cum trăia Stalin, în care totul era construit în jurul său, aşa cum dorea el. Eu nu cred că mai putem trăi într-o lume în care media socială şi toate culoarele de informare sunt atât de multe şi atât de variate încât să poată să fie închise sau cenzurate pentru ca liderul să nu afle. Părerea mea este că el ştie ceea ce se întâmplă, el şi-a dat seama că a existat o sincopă la Kiev.

Este foarte clar că a dorit Kievul să fie luat în câteva zile, este foarte clar că nu a reuşit. Spuneau militarii ucraineni că au descoperit în tancurile ruseşti şi în transportoarele ruseşti celebrele uniforme de paradă ale ofiţerilor Armatei Roşii. Ei erau pregătiţi să mărşăluiască, să ocupe Kievul şi să facă o paradă a victoriei. Acest lucru înseamnă strategie de blitzkrieg care este negată de către Rusia, dar din informaţiile de pe teren este clar că Rusia se axa pe o victorie rapidă cel puţin în Kiev... Citește restul AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel