Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a introdus un amendament la Duma de Stat privind privarea de cetățenie pentru discreditarea armatei ruse.
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat un amendament la proiectul de lege privind cetățenia rusă, adoptat în primă lectură, conform căruia o persoană poate fi privată de cetățenia rusă dobândită pentru discreditarea armatei, invocând încălcarea integrității teritoriale a Rusiei, scrie Interfax. Amendamentul se referă și la cei care participă la activitățile unui ONG nedorit.
"Amendamentul făcut de președinte în ceea ce privește ONG-urile, precum și în alte cazuri menționate, este foarte semnificativ și absolut echitabil", a declarat reporterilor, duminică, Vasily Piskarev, șeful Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat.
El consideră că "dacă oamenii care au depus un jurământ de credință față de Rusia și au promis că vor respecta legile noastre, după ce au devenit cetățeni l-au încălcat, ei au reziliat astfel în mod voluntar contractul cu statul care le-a asigurat protecția sa și drepturile unui cetățean rus, iar aceasta conferă statului dreptul de a revoca decizia de acordare a cetăţeniei".
Potrivit lui Piskarev, "începând de astăzi, activitățile a 67 de organizații străine au fost recunoscute ca indezirabile pe teritoriul Rusiei".
"De fapt, sunt mult mai mulți, iar aceste ONG-uri sunt implicate activ în activități anti-ruse, inclusiv incitarea la ură interetnică și interconfesională, amestecul în alegeri, implicarea adolescenților în consumul de droguri și activități distructive, propaganda LGBT și, de asemenea, participa la strângerea de fonduri pentru finanțarea adversarului", a mai spus președintele comitetului.
Președintele rus Vladimir Putin nu intenționează să se adreseze online participanților la summitul G20, a declarat secretarul de presă al șefului statului Dmitri Peskov, scrie Interfax.
"Nu, nu este planificat", a spus Peskov reporterilor, răspunzând la o întrebarea dacă mesajul președintelui rus va fi online sau video.
Anterior s-a aflat că delegația rusă la summitul G20 va fi reprezentată de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Peskov a fost întrebat de ce președintele a decis să nu meargă la summitul G20.
"A fost decizia șefului statului, legată de programul său, legată de necesitatea ca el să se afle în Federația Rusă", a spus Peskov.
Potrivit lui Peskov, nici un mesaj video al lui Putin către participanții la summitul APEC din Thailanda nu este planificat. Anterior în presă s-a vehiculat faptul că Vladimir Putin nu ar vrea să meargă la summitul G20 pentru că la eveniment va participa și Volodimir Zelenski. Preşedintele ucrainean, a cărui ţară nu face parte din G20, a fost, de asemenea, invitat de Indonezia şi ar putea participa virtual.
Ministerul de Externe ucrainean, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Oleg Nikolenko, a pledat marţi pentru excluderea Rusiei din Grupul celor mai puternice economii ale lumii G20 şi revocarea invitaţiei făcute preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la summitul acestui forum luna aceasta în Bali (Indonezia), relatează Reuters şi Ukrinform. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News