Vladimir Putin, mesaj către Aleksei Navalnîi, după ce acesta ar fi fost otrăvit

Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat joi că îi urează „însănătoşire rapidă” opozantului Aleksei Navalnîi, aflat la reanimare într-un spital în Siberia după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, anturajul său suspectând că a fost otrăvit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului, se întorcea de la Tomsk la Moscova când avionul în care se afla a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Omsk din cauza degradării subite a stării sale de sănătate.

„Ştim că este într-o stare gravă. Ca în cazul oricărui cetăţean rus, îi urăm o însănătoşire rapidă”, le-a declarat Peskov jurnaliştilor în legătură cu starea principalului opozant rus.

„Medicii fac mai mult decât posibilul. Se luptă pentru a-i salva viaţa”, a spus în faţa presei Anatoli Kalinicenko, director adjunct al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Omsk, unde a fost internat opozantul de 44 de ani, fiind plasat la terapie intensivă şi conectat la un aparat de respiraţie artificială.

Kalinicenko a mai precizat că starea opozantului este „stabilă” şi a subliniat că este prea devreme pentru a se confirma teza otrăvirii.

Într-o declaraţie pentru Radio Echo din Moscova, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, s-a declarat convinsă că opozantul a fost victima unei „otrăviri deliberate”.

„Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a scris ea pe Twitter.

Poliţia şi membri ai Comitetului de Anchetă, însărcinat cu cele mai grave cazuri penale, au ajuns la spitalul din Omsk, a anunţat Kira Iarmîş, adăugând că ei au cerut să vadă lucrurile personale ale lui Navalnîi.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel