În perioada 18-20 august 2017 s-a desfășurat la București și la Tulcea spectacolul itinerant intitulat “Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare”, având ca scop promovarea Dunării, atât ca reper geografic, cât și ca punct de interferențe multiculturale.
“Este un proiect care s-a născut din iubirea şi mândria de a găzdui acest fluviu miraculos şi de a fi martorii privilegiaţi ai desăvârşirii lui în mare. M-a fascinat dintotdeauna asemănarea dar şi diversitatea culturală a obiceiurilor a tradiţiilor celor care locuiesc şi îşi oglindesc viaţa în Dunăre. De aceea o panoramare între locul de vărsare, care în spectacolul nostru s-a numit Jurilovca, cu nostalgia plaiurilor ce schimbă necontenit peisajul, până la forţa oltenilor de la Calafat şi tenacitatea sublimă a românilor care îşi apără identitatea din Valea Timocului, mi s-a părut un drum iniţiatic ce pune în valoare intensitatea cromatică a culturii dunărene. De aici a rezultat, cred, un spectacol viu tradiţional şi modern în acelaşi timp și, după cum s-a văzut, cu un îmbucurător impact la public”, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul “Vocii Dunării de la Vărsare la Izvoare”.
Ansamblul Prista (Bulgaria)
Ansamblul Qarasu (Medgidia)
Ansamblul Reabinușka (Jurilovca)
Cele două reprezentații ale spectacolului au prilejuit întâlnirea publicului cu artiști lipoveni, bulgari, tătari, greci, romi, sârbi și români care provin din localități riverane Dunării. Ansamblurile “Reabinușka” (Jurilovca, România), “Qarasu” (Medgidia, România), “Stol” (Bucea, Serbia), “Rromnori” (Brăila, România), “Rozele Calafatului” (Calafat, România), “Prista” (Ruse, Bulgaria) și Comunitatea Elenă din România (Filiala Tulcea) au prezentat programe artistice inspirate din folclorul zonelor geografice pe care le reprezintă. De asemenea, pe scenă au urcat tenorul George Ionuț Vîrban (solist al Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București, originar din Tulcea) și micuțele balerine Ana Toderică și Cristina Tudorache (eleve ale Studioului de Balet al Operei Naționale București, coordonate de prof. Magdalena Rovinescu) pentru a încânta publicul cu momente artistice de operă și balet clasic și modern.
Ansamblul Rozele Calafatului
Ansamblul Stol (Serbia)
Comunitatea Elenă din România
Spectacolul "Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare" a fost o experiență unică pentru publicul de la Opera Comică pentru Copii și de la Centrul Cultural “Jean Bart”. Prin intermediul acestuia, spectatorii de toate vârstele au putut descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre fluviul european care traversează continentul de la vest la est, dar în același timp au aflat despre legătura deosebită a oamenilor care trăiesc în apropierea lui, despre prietenia dintre ei, în pofida diferențelor culturale, și despre frumusețea tradițiilor locurilor din care ei provin.
Cristina Tudorache
Echipa Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare
George Ionuț Vîrban
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu