Vineri seară, încep confruntările în cadrul emisiunii „Vocea României“. O nouă regulă, „non-stop steal“, îi va ţine pe cei patru antrenori, Tudor Chirilă, Smiley, Loredana Groza şi Adrian Despot, în alertă.
Vocea României 2017. Confruntările la „Vocea României", difuzată de ProTV, încep în ediţia de vineri, 20 octombrie. După terminarea audiţiilor pe nevăzute, cei patru juraţi merge în etapa confruntărilor cu câte 14 concurenţi fiecare, cu care vor forma şapte dueluri. Antrenorii vor fi nevoiţi să meargă mai departe cu câte şapte concurenţi.
Vocea României 2017. Noua regulă „non-stop steal", ce presupune: În urma duelurilor, antrenorii pot salva un concurent eliminat dintr-o altă echipă, însă aceştia îşi pot schimba decizia şi pot alege în orice moment un altul, până atunci când găsesc o „voce" pe care vor să o salveze. Dacă un antrenor apasă singur butonul pentru a salva un concurent, cel salvat iniţial părăseşte competiţia. Dacă doi antrenori apasă butonul, concurenţii salvaţi iniţial stau cu sufletul la gură pentru a auzi decizia concurentului de pe scenă, de data aceasta. La finalul confruntărilor, fiecare antrenor intră în etapa live-urilor cu câte opt concurenţi, şapte din echipa sa şi un „steal" (n.r. furt).
Vocea României 2017. Vineri, Adrian Despot, într-un mesaj publicat pe Facebook, a anunţat începerea duelurilor. "Asta-i gașca, asta-i cea mai frumoasă echipă! Diseară incep duelurile. Aaaaaaand... fight!", a scris artistul pe reţeaua de socializare.
[citeste si]
Vocea României 2017. DC News îi va anunţa pe cei care vor avansa în concurs.
UPDATE: Iată cum arată echipele după prima rundă de confruntări:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu