Adrian Despot, într-un mesaj publicat pe Facebook, a scris despre ediţia de vineri a emisiunii Vocea României.
"Emoții cât casa în semifinale. Am început cu momentul de trio, ceea ce a fost foarte bine! Ne-a dat tuturor celor din #echipaDespot un sentiment de încredere iar bucuria pe care am simțit-o cântând împreună acest tribut Tom Petty a fost fix ce aveam nevoie ca să intrăm mobilizați și cu chef de muzică. Rămâne unul din momentele mele favorite din emisiune!", îşi începe astfel mesajul publicat pe Facebook Adrian Despot.
"Mi-a căzut cerul în cap. Dar asta e viața"
"Mano a rupt scena în două la numărul lui. M-a sunat miercuri, cu două zile înainte de semifinală, cu o voce indescriptibilă în scris dar care denota o viroză respiratorie severă. Mi-a căzut cerul în cap. Dar asta e viața, e plină de imprevizibil și de lucruri pe care nu le poți controla. Mi-a zis să stau liniștit, că el ia orice obstacol ca pe o provocare, iar asta îl face să lupte și mai îndârjit. Părea aproape bucuros că e răcit cobză! Man, asta este mentalitatea de învingător, nothing can stop me! Ai tot respectul și dragostea mea kiddo, a fost o onoare să ne cunoaștem și să lucrăm împreună!", a spus Despot.
[citeste si]
"Andrada a avut cel mai bun moment din semifinală. A fost momentul serii! Continuă să confirme ediție după ediție iar combinația de talent, dedicație, muzicalitate și emoție este fenomenală în copilul ăsta de doar 17 ani. Emoția pe care o transmite olteanca asta a mea este total dezarmantă. (...) Vineri este marea finală de la Vocea României. O să fim acolo, pregătiți să ne cântăm sufletul în fața voastră, așa cum am făcut-o și până acum. Putem da României mai mult decât o voce! Putem da României un artist care încă de la vârstă de 5 ani și-a dedicat viața studiului muzicii, un artist care privește cu respect și smerenie muzica și pe cei care o fac, un artist complet, care transmite emoție când respiră. Avem nevoie de Andrada în industria noastră muzicală ultra populată de forme fără fond, ultra populată de oportuniști și autostopisti care astăzi sunt, iar mâine dispar", a transmis artistul în acelaşi mesaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu