Un nou sezon al emisiunii “Vocea României” se apropie cu pași repezi spre marea finală, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură să vadă care va fi marele câștigător.
Sâmbătă seară au fost desemnați cei patru concurenți care vor merge mai departe în finala concursului difuzat la Pro TV, pe data de 26 decembrie.
Adrian Nour din echipa Smiley merge mai departe în finală, după ce a primit 67% din voturile publicului, în timp ce Claudia Iuga a strâns doar 33%. Smiley a lăsat publicul să decidă, voturile lui fiind 50 - 50%.
Sânziana Nicolae din echipa Moga merge mai departe în finala, după ce a primit 63% din voturile publicului, în timp ce Jovana Milovanovic a strâns doar 37%. Moga a lăsat publicul să decida, voturile lui fiind 50 - 50%.
Horia Brenciu mizează, în finala Vocea Romaniei, pe Mihai Chitu, în dauna Anei Maria Mirica, iar Loredana Groza mizează pe Marius Marin, eliminarea lui Muneer reprezentând una dintre surprizele sezonului.
Totul se va decide pe data 26 decembrie când fanii emisiunii își vor putea da cu părerea în a doua zi de Crăciun despre cine este Vocea României în 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu