VODAFONE, anunț important pentru toți românii

Internet gratuit la metrou.

Publicitate

Călătorii vor avea acces, începând din 8 februarie, timp de o lună și jumătate, la cea mai mare zonă de Internet gratuit din Europa, au anunțat, luni, într-o conferință de presă, reprezentanții Vodafone România.

Potrivit oficialilor companiei, toți utilizatorii Vodafone pot beneficia de rețeaua 4G certificată de P3 Communications, garantată prin trafic gratuit de date la metroul din Capitală, în perioada 8 februarie — 31 martie. Astfel, zona transportului public subteran din București va deveni 'Supernet 4G City'.

În intervalul menționat, utilizatorii vor putea naviga, urmări filme sau asculta muzică, prin intermediul aplicațiilor mobile HBO GO sau Zonga. De asemenea, cu ajutorul Bibliotecii Virtuale, călătorii pot avea acces la conținut digital, cu zeci de cărți, într-un proiect derulat de Vodafone cu editura Humanitas.

Traficul de date de la metroul bucureștean va fi gratuit pentru toți utilizatorii Vodafone, fie abonați sau clienți ai cartelei pre-pay, fie ai serviciilor de business.

[citeste si]

Compania a anunțat, totodată, că în week-end-ul 13-14 februarie, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, toți utilizatorii de telefonie mobilă din România, indiferent de rețeaua pe care o utilizează, vor putea naviga gratuit pe Internet. Această gratuitate este valabilă fără costuri suplimentare și limitări de viteză pentru utilizatorii serviciilor Vodafone, precum și pentru abonații din afara rețelei. Aceștia din urmă vor putea achiziționa gratuit o cartelă SIM din orice magazin Vodafone sau din rețeaua magazinelor partenere, în perioada 8-14 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel