Vodafone lansează servicii de telefonie mobilă 5G în Germania, concurând cu Deutsche Telekom

Vodafone va lansa următoarea generaţie de servicii de telefonie mobilă 5G în 20 de oraşe din Germania, urmând să ajungă la 10 milioane de clienţi până la finalul lui 2020 şi la 20 de milioane până la sfârşitul lui 2021, a anunţat marţi al doilea operator global de telecomunicaţii, transmite Reuters.

Vodafone susţine că oferă abonamente mai ieftine decât rivala Deutsche Telekom şi acoperire în mai multe oraşe.

De asemenea, Vodafone va oferi noi acorduri 5G pentru utilizatorii de smartphone-uri începând de la un preţ de 14,99 euro (16,80 dolari) pe lună în primul an. Planul nelimitat de date 5G costă 80 de euro, în timp ce al Deutsche Telekom este 85 de euro.

"Democratizăm 5G. Cu noi, 5G nu mai este o tehnologie doar pentru cei bogaţi", a afirmat şeful subsidiarei Vodafone din Germania, Hannes Ametsreiter.

Vodafone, la fel ca şi alţi operatori ai reţelelor din Germania, se bazează în continuare pe echipamentele furnizate de Huawei. În mai, Guvernul american a decis să impună restricţii Huawei, acuzând cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii că este vulnerabil la implicarea în activităţi contrare cu securitatea naţională sau cu interesele în domeniul politicii externe. Huawei a respins aceste acuzaţii şi a precizat că Washingtonul nu a oferit dovezi care să susţină aceste acuzaţii, în timp ce testele efectuate de organisme independente au arătat că echipamentele sale nu sunt vulnerabile la potenţiale acţiuni de spionaj din partea statului chinez.

Cu o cifră de afaceri de 93 miliarde dolari în 2017, Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii. Această piaţă este dominată de trei companii - Huawei, Nokia şi Ericsson. 

Vodafone va continua să dezvolte strategia sa duală privind furnizorii de echipamente pentru reţelele sale, folosind produse de la Huawei şi Ericsson, a precizat un purtător de cuvânt al companiei britanice.

Reţeaua 5G a Vodafone în Germania va acoperi 25 de oraşe, 25 de municipalităţi şi 10 parcuri industriale, până la sfârşitul acestui an.

La începutul acestei luni, Deutsche Telekom - cel mai mare operator european de telecomunicaţii - a anunţat că va lansa anul acesta următoarea generaţie de servicii de telefonie mobilă 5G în şase oraşe din Germania, începând cu Berlin, Hamburg şi Bonn, şi va extinde acoperirea la 20 de oraşe anul viitor.

În urma procedurii de licitaţie pentru atribuirea de licenţe 5G, Germania a obţinut suma de 6,55 miliarde euro, a anunţat recent Autoritatea de Reglementare a Telecomunicaţiilor (BNetzA). Printre firmele câştigătoare se află Deutsche Telekom, Vodafone, 1&1 Drillisch, un operator virtual de telefonie mobilă controlat de United Internet.

Reţelele de telefonie mobilă 5G, care deocamdată sunt într-un stadiu incipient, promit o viteză de transfer a datelor de 50 până la 100 de ori mai rapidă comparativ cu actualele reţele 4G şi vor fi o infrastructură vitală pentru o gamă largă de industrii, precum automobilele autonome. Însă, 5G se anunţă a fi o tehnologie scumpă. Pentru a putea respecta ceea ce promite această tehnologie, respectiv viteze mai mari de transfer, automobile autonome şi jocuri şi video de înaltă definiţie, reţelele 5G vor trebui să fie mai dense pentru a putea face faţă traficului crescut de date.

În 26 iunie, Vodafone România a anunţat extinderea acoperirii 5G în Cluj-Napoca şi Mamaia şi lansarea primelor abonamente bazate pe această tehnologie din ţară. 

Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'. 

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. La finele anului trecut, Vodafone România avea 9,9 milioane de clienţi, dintre care 9,2 milioane utilizatori ai serviciilor mobile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel