Voiculescu: Alianţa PNL - PC şi coagularea opoziţiei l-au speriat pe Băsescu

Dan-Voiculescu_97
Dan-Voiculescu_97

Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a afirmat, vineri, comentând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de la TVR, că alianţa PNL+PC şi iminenta coagulare a întregii opoziţii reprezintă evenimente care l-au speriat pe şeful statului căruia îi este frică de suspendare.

„Alianţa PNL+PC şi iminenta coagulare a întregii opoziţii sunt evenimentele care l-au speriat atât de tare pe domnul Băsescu încât ieri seara, neîntrebat, a vorbit la TVR despre o nouă majoritate parlamentară. Preşedintelui îi este frică de suspendare. Nu-i o noutate. Şi, până la urmă, e de înţeles, omul este păţit. Noutatea pe care am observat-o în interviul de ieri de la TVR este că nu-şi mai poate ascunde această temere“, a precizat vicepreşedintele Senatului, într-o postare pe blogul personal.

Liderul fondator al PC şi-a afirmat convingerea că PNL, PC şi PSD au inteligenţa de a nu mai accepta să intre în defensivă, „au înţelepciunea de a refuza să se justifice în faţa 'principiilor portocalii' care, de fapt, ascund doar impostură şi incompetenţă“, informează Agerpres

„Angoasa stăpânului a cuprins întreaga faună portocalie, care a început să se zbată, să strige, să ameninţe. Din nou comuniştii, din nou securiştii!, din nou trădarea principiilor liberale!, din nou acorduri şi înţelegeri secrete!. Le-am auzit în exces şi în 2008 şi în 2009. Rezultatul s-a văzut, din păcate, în prăbuşirea nivelului de trai din 2010. De această dată, ofensivă portocalie este doar o zbatere inutilă“, a precizat Voiculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel