Voiculescu, declarații la 20 de ore de la tragedia de la Babeș. Sorin Paveliu: Târziu!

Sursă foto: Facebook Vlad Voiculescu
Sursă foto: Facebook Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu ar urma sa dea primele declarații după tragedia de la Spitalul "Victor Babeș". Dr. Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate, a comentat acest subiect.

 

Alegeri prezidentiale 2024

"Târziu! Populația României este ca un fel de copil. Așteaptă atunci când se întâmplă câte o dramă, mai ales acum că suntem închiși în case, marea majoritate, așteaptă informațiile atunci, nu explicații după speculații.", a spus Sorin Paveliu la RealitateaPlus, atunci când a aflat că Vlad Voiculescu ar urma să ofere declarații privind tragedia de la Spitalul "Victor Babeș". Deocamdată nu se știe ora exactă la care ministrul Sănătății va ieși totuși în fața presei.

Comentând tragedia de la Babeș, Dr. Sorin Paveliu a declarat că este vorba despre un accident.

"Este un accident pentru care oamenii vor fi trași la răspundere pentru că au murit oameni. Îmi este clar că această extindere a numărului de paturi prin măsuri la limita improvizației, pentru că totuși aceste autocare nu sunt pentru situații stabile... Ele ar trebui să fie doar niște soluții de urgență. (...) Sistemul de sănătate din România are o problemă gravă. Noi ne-am tot obișnuit să vorbim de subfinanțare. Puțină lume știe că mentenanța din spitalele din România este o criză reală. Nu e reglementată, e lăsată așa în sarcina managerului și managerul trebuie să se descurce. În cazul de față se pune problema dacă poți face o astfel de instalație temporară fără să ai mentenanță permanentă. (...) Știm deja că managerul a semnalat acum 2 săptămâni că nu este în regulă. Știm că acest echipament a mai avut probleme, nu știm dacă ține de instalația de oxigen a spitalului sau dacă este vorba despre altceva. Sunt convins că și managerul va purta o răspundere. Toți managerii de spitale ar trebui să înțeleagă că atunci când actul medical nu este în siguranță ar trebui să se opună chiar cu riscul de a-și pierde funcția, altfel răspund.", a adăugat Sorin Paveliu.

Reamintim că luni, trei pacienţi cu COVID-19 au murit la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş", în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen. Alți 5 pacienți au fost transferați la alte spitale. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs tragedia.

VEZI ȘI: Morți la Victor Babeș. Dr. Radu Țincu: Putem discuta despre o defecțiune pe sistemele de livrare, o eroare umană sau una de construcție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel