Voiculescu, dezlănțuit împotriva lui Băsescu: În delirul tău...

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, taxează în termeni duri "delirul" președintelui Traian Băsescu față de persoana sa, precum și atacurile șefului de stat îndreptate către Victor Ponta, Crin Antonescu și Ilie Sârbu, dar și către Patriarhul Daniel. Totodată, Dan Voiculescu îi transmite lui Traian Băsescu că are o atitudine parșivă afirmând că va merge ca la el acasă la Cotroceni când acolo se va instala Victor Ponta, deoarece uită că la fel s-a întâmplat și când a fost el președinte și uită și de "vizita cu căciula în mână la Grivco".

Dan Voiculescu, într-un material publicat vineri pe blogul personal, îi dă o replică acidă președintelui Traian Băsescu, pentru interviul în care a afirmat despre fondatorul PC că s-a comportat ca un om vinovat în cazul judecătorului Mustață, și susține că îl "onorează postura de a nu-i face pe plac" și că speră ca șeful statului să se întâlnească cu revolta românilor și cu repercusiunile propriilor fapte în această viață, iar în viața de dincolo,  Dumnezeu să-i dea ce merită.

Iată ce îi transmite Dan Voiculescu președintelui Traian Băsescu: 

"Băsescule, 

In delirul tau de ieri ai pronuntat de 15 ori numele « VOICULESCU » . Ma onoreaza postura de a nu-ti face pe plac. Chiar daca am avut si am multe probleme din cauza ca nu am acceptat sa-ti fiu obedient.

Minti cu nerusinare atunci cand:

1. spui ca sunt suspect in cazul Mustata. Ca orice cetatean liber al Romaniei am, prin Constitutie, dreptul sa adresez cereri institutiilor statului. Prin solicitarea mea, nu am facut decat sa-i cer Procurorului General sa verifice, prin corpul sau de control, cine, si in baza caror elemente faptice a decis ridicarea judecatorului exact in dimineata zilei in care acesta judeca dosarul Telepatia – care erau motivele care impuneau ziua si ora actiunii de retinere.

Dupa cum am declarat, nu-l cunosc pe judecatorul Mustata si nici nu am prieteni care sa-l cunoasca pe el sau pe alti judecatori. De altfel, nici nu am prieteni care sa aiba prieteni judecatori.

Daca judecatorul Mustata trebuia arestat pentru faptele – comise cu mult timp in urma – exact in ziua termenului din procesul Telepatia, daca judecatoarea Viorica Dinu trebuia arestata cand a primit dosarul Voiculescu pentru faptele facute si constatate cu un an inainte, atunci aceste coincidente duc la concluzia ca exista judecatori pentru care DNA-ul instrumenteaza dosare, le arhiveaza si le foloseste atunci cand considera ca e necesar.

O fi oare aceasta o forma de santaj ? O fi aceasta o procedura impusa de inculpatul Basescu Traian?

2. Acum afirmi ca voi merge la Cotroceni ca la mine acasa atunci cand Ponta va fi ales Presedinte. Afirmatia este parsiva pentru ca, asa cum prea bine stii, eu am fost ca la mine acasa la Cotroceni atunci cand tu erai presedinte. Te-ai ridicat de la biroul tau si ai venit langa mine, in cabinetul Presedintelui Romaniei oferindu-mi o cafea si rugandu-ma sa renunt in a-l mai sprijini pe Calin Popescu Tariceanu ca prim ministru. Exista documente care pot atesta ziua si ora acestei intalniri, ca sa nu mai vorbim de vizita cu caciula in mana la Grivco.

Deci, da, voi merge la Cotroceni daca viitorul Presedinte, Victor Ponta mi-o va solicita si daca nu ma va santaja, asa cum ai facut-o tu.

Imi doresc ca Victor Ponta sa ajunga Presedintele Romaniei, el sau oricare alta personalitate a Romaniei care are sprijinul sau.

3. il ataci in mod nedrept pe Ilie Sarbu si uiti cum te rugai de el in perioada in care era presedintele interimar al Senatului. Dar despre acest episod, cel mai indreptatit sa vorbeasca este chiar el.

4. il ataci gratuit pe Crin Antonescu. Atitudinea ta nu face decat sa confirme dorinta de a o vedea pe Elena Udrea candidat la prezidentiale. Timpul insa va demonstra ca aceasta femeie, suprapusa peste caracterul tau infect, vor determina prabusirea voastra si a mafiei voastre.

O ultima concluzie se adreseaza milioanelor de credinciosi crestini din aceasta tara si subliniaza faptul ca un securist comunist, respectiv Basescu Traian, indrazneste sa acuze, in mod public, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane in devalmasie cu toti preotii care slujesc in Bisericile ortodoxe din Romania, fara dovezi si fara teama de viata de apoi.

Sper din tot sufletul ca Basescu Traian sa se intalneasca cu revolta romanilor si cu repercusiunile propriilor fapte in aceasta viata, urmand ca Dumnezeu sa-i dea ce merita in viata de dincolo".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel