Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a declarat, joi, într-o conferinţă organizată la sediul partidului, că partenerii din coaliţia de guvernare pun tot mai multe condiţii, pe măsură ce se apropie alegerile.
“Partenerii noştri de coaliţie, pe măsură ce se apropie alegerile, condiţionează. Şi opoziţia condiţionează. Suntem într-o ţară în care politica se face cu condiţii”, a spus Voinescu, la observaţia presei că partenerii de guvernare condiţionează rămânerea la guvernare de majorarea salariilor, dar şi a pensiilor.
„Dincolo de condiţii şi de un anumit joc de retorică electorală, există o realitate economică pe care noi cei care am gestionat guvernarea acestei ţări în momentele grele o simţim ca pe o constrângere din care nu poţi scăpa cu dorinţe şi condiţionări”, a mai arătat Voinescu, în acelaşi context.
Democrat-liberalii sunt extrem de nemulţumiţi de ultimatumul dat de UDMR, legat de UMF Târgu Mureş. “Ne-am săturat să fim şantajaţi de UDMR. În momente cheie, ne ameninţă cu ieşirea de la guvernare dacă nu le îndeplinim câte o nouă revendicare. De data asta nu cred că mai acceptăm”, au declarat surse din PDL, citate de newsin.
Citește și:
UDMR a obţinut Facultate de medicină în limba maghiară la Târgu Mureş
PSD: Trocul dintre PDL şi UDMR, ar putea distruge UMF Târgu Mureş
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News