Potrivit publicației AutomotiveNews, care citează un purtător de cuvânt al grupului german, clienții europeni care au cumpărat un Volkswagen dotat cu un motor diesel care „păcălește" testele de emisii nu vor fi despăgubiți financiar. „Compensațiile vor fi oferite exclusiv clienților din Statele Unite și Canada", a menționat oficialul.
În Statele Unite compensațiile vor fi de 1.000 de dolari, în timp ce în Europa constructorul va adopta un pachet de măsuri menit să asigure proprietarii de mașini afectați de scandalul „Dieselgate" că vor fi deranjați cât mai puțin atunci când vor fi chemați la service pentru a se remedia problemele constatate și pentru a aduce mașinile în linie cu reglementările europene, potrivit capital.ro.
[citeste si]
Explicația oficialilor germani este interesantă. Clienții americani „merită despăgubirile" pentru că au cumpărat un vehicul prezentat drept „Clean diesel" (diesel curat). De asemenea, americanii plătesc mai mult pentru motorină ceea ce face vehiculul mai scump de utilizat, în timp ce europenii beneficiază de anumite avantaje fiscale în unele state dacă achiziționează un diesel pentru că acesta emite mai puțin CO2 decât modelele alimentate cu benzină. De asemenea, Volkswagen consideră că europenii vor fi mai puțin afectați de soft-ul care păcălea testele pentru că măsurile de remediere vor fi implementate mai rapid decât în SUA, unde negocierile cu autoritățile privind modul de remediere trenează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu