Volkswagen şi-a înfiinţat o subsidiară în provincia Manisa, din vestul Turciei, a anunţat miercuri Jurnalul Oficial al Registrului Comerţului de la Ankara, după ce săptămâna trecută Andreas Tostmann, responsabil cu producţia în boardul grupului german, afirma că producătorul auto este pe punctul de a finaliza discuţiile pentru o nouă uzină în Turcia, transmit Reuters şi site-ul dailysabah.com.
Subsidiara - Volkswagen Turkey Automotive Industry and Trade Inc - se va concentra pe design-ul, producerea şi asamblarea de automobile şi camioane, va avea un capital de 943,5 milioane de lire turceşti (164,21 milioane de dolari) iar compania mamă a plătit un sfert din această sumă, restul urmând să fie achitat în următorii doi ani, au precizat autorităţile de la Ankara.
La începutul acestui an, grupul german anunţa că va construi o nouă fabrică în Europa de Est pentru unele din modelele sale pe benzină şi pe motorină. De asemenea, Volkswagen a ajuns la un acord cu Ford pentru a produce vehicule comerciale uşoare la fabricile Ford Otosan din Turcia.
Informaţii mai ample privind planurile Volkswagen au apărut în iunie, când directorul general al VW, Herbert Diess, a făcut o vizită în Turcia şi s-a întâlnit cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Multe branduri importante, cum ar fi Renault, Mercedes-Benz, Fiat, MAN, Otokar, Isuzu, Honda, Hyundai, Toyota şi Temsa, produc în Turcia o gamă largă de automobile, vehicule comerciale uşoare, camioane şi autobuze.
"Suntem pe ultima sută de metri în discuţiile cu Turcia", a declarat săptămâna trecută Andreas Tostmann, adăugând că se aşteaptă ca finalizarea discuţiilor să aibă loc în două săptămâni, "poate chiar mai repede".
Anterior, o serie de surse din apropierea acestui dosar au declarat pentru Reuters că noua uzină din Turcia ar urma să coste peste un miliard de euro şi va putea produce peste 300.000 de unităţi pe an, printre care modelele VW Passat şi Skoda Superb, care vor fi exportate spre Europa de Est. De asemenea, sursele au precizat că noua uzină va avea aproape 4.000 de angajaţi la Manisa, în apropiere de Izmir, partea de vest a Anatoliei, iar lucrările de construcţie ar putea demara în 2020 pentru ca primele autovehicule să iasă pe poartă în 2022.
Volkswagen a analizat mai multe posibile locaţii pentru noua sa uzină din Europa de Est, pe listă fiind inclusiv Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia.
Însă un acord cu Turcia ar putea fi unul controversat din punct de vedere politic, având în vedere îngrijorările exprimate de Uniunea Europeană faţă de constrângerile la adresa libertăţii de exprimare introduse de regimul preşedintelui Tayyip Erdogan. În replică, Volkswagen susţine că Turcia este o ţară candidată la aderarea la UE.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu