Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ţinut un discurs în faţa Camerei Comunelor din Marea Britanie. Acesta a vorbit despre impactul războiului din ţara sa.
"Doamnelor şi domnilor, mă adresez tuturor cetăţenilor din Marea Britanie. Mă adresez ca cetăţean, preşedinte al unei ţări mari, cu un vis. Mi-ar plăcea să vă vorbesc despre cele 13 zile de război, război pe care nu l-am început şi nici nu ni l-am dorit. Dar trebuie să îl ducem. Nu vrem să pierdem ce e al nostru, nu vrem să ne pierdem ţara, aşa cum nici voi nu aţi vrut să vă pierdeţi ţara când naziştii au declanşat lupta.
Am fost atacaţi cu rachete de croazieră la 4 dimineaţa. S-au trezit toţi, copii, femei, toată Ucraina. Şi de atunci nu am mai dormit. Am luptat pentru ţara noastră. În ziua a doua, ne-am înfruntat cu atacuri aeriene. Armata noastră ne-a arătat cine suntem şi am putut să vedem de atunci şi cine sunt oameni şi cine sunt bestii.
Din a patra zi, am capturat ruşi. Nu i-am torturat. Din ziua a cincea, teroarea s-a extins asupra copiilor, populaţiei civile. Au fost bombardate spitale, Dar nu ne-au învins.
În ziua a şasea, rachetele ruseşti au căzut pe locul unde naziştii au ucis mii de oameni în cel de-al doilea război mondial. Şi bisericile sunt distruse de rachete. În ziua a opta, am văzut tancuri ruseşti trăgând spre centrala nucleară, astfel că toată lumea a înţeles că teroarea se extinde asupra tuturor.
În ziua a opta, am simţit că alianţele internaţionale nu au efect, nu funcţionează. În ziua a 11-a, oraşele au fost lovite de rachete. Şi am realizat atunci că ucrainenii au devenit eroi. În a 12-a zi, pierderile armatei ruseşti au depăşit 10.000 de soldaţi ucişi, inclusiv generali. Asta ne-a dat speranţă. În ziua a 13-a, în Mariupol, oraş atacat de ruşi, un copil a fost ucis. Ruşii nu permit intrarea ajutoarelor în oraş. Oamenii nu au apă acolo, nu au mâncare.
În 13 zile de război, peste 50 de copii au fost ucişi. Aceştia sunt copii care ar fi putut trăi, dar aceşti oameni i-au luat de lângă noi. Marea Britanie, Ucraina nu a vrut acest război, Ucraina nu a vrut să devină mare, dar a devenit mare în aceste zile. Salvăm oameni, în ciuda faptului că luptăm cu una dintre cele mai mari armate din lume. Trebuie să luptăm contra rachetelor, elicopterelor. Întrebarea pentru noi acum este cea shakesperiană, a fi sau nu a fi. Acum avem un răspuns definitiv: a fi. Nu vom renunţa şi nu vom pierde. Vom lupta până la final pe mare, în aer, indiferent de costuri. Vom lupta în păduri, pe câmp, pe străzi. Vom lupta pe malurile râurilor. Vrem ajutorul ţărilor civilizate. Suntem recunoscători pentru tot ajutorul oferit, dar vă rugăm să creşteţi presiunea sancţiunilor şi recunoaşteţi Rusia ca stat terorist. Asiguraţi-ne un cer sigur deasupra Ucrainei. Slavă Ucrainei, Slavă Marii Britanii", a declarat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a fost aplaudat la scenă deschisă în parlamentul britanic.
Iată mai jos discursul susţinut de Winston Churchill, interpretat de Gary Oldman în filmul The Darkest Hour.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News