Volumul 'De ce eşuează naţiunile' de Daron Acemoglu şi James A. Robinson, lansat la Gaudeamus

Volumul 'De ce eşuează naţiunile. Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei', aparţinând autorilor americani Daron Acemoglu şi James Robinson, a fost lansat vineri, la standul Editurii Litera de la Târgul Gaudeamus.

Această carte abordează subiectul diferenţelor enorme de venit şi de standard de viaţă care separă ţările bogate ale lumii, ca Statele Unite, Marea Britanie şi Germania, de cele sărace, precum ţările din Africa Subsahariană, America Centrală şi Asia de Sud, se arată în prefaţa volumului.

'Este o carte foarte serioasă, scrisă jucăuş şi glumeţ, pe o temă foarte gravă, de doi autori americani. Este o carte care radiografiază lumea contemporană prin prisma unui trecut istoric, ideologic şi religios, de a desluşi de unde atâta bogăţie într-o parte a acestei lumi şi de unde atâta sărăcie în altă parte. În carte avem capitole despre industria extractivă, de ce a existat colonialism, de ce există democraţie, de ce există Uniunea Europeană şi Alianţa Nord Atlantică, toate sunt puse într-un acord şi întrucâtva cursiv cu istoria trecută cu foarte multe detalii şi poveşti care dau farmec unei cărţi extrem de serioase, scrisă jucăuş pentru înţelesul unui public nespecializat cu temele economice', a apreciat scriitorul Bedros Horasangian, prezent la lansare.

Eseistul Theodor Paleologu a fost de părere că volumul este unul folositor pentru toţi românii.

'Este o carte care este, după părerea mea, pentru noi, românii. Din această carte putem înţelege de ce atâtea lucruri merg prost la noi', a afirmat Paleologu. Potrivit acestuia, volumul 'oferă o panoramă a lumii contemporane şi o privire asupra istoriei' şi din punctul de vedere 'al dezvoltării şi al condiţiilor dezvoltării'. 'Deşi este o carte groasă, are 500 de pagini, este o carte pe care ar trebui să o citim nu doar un cerc de specialişti sau pasionaţi de astfel de subiecte, este o carte care poate să fie citită de cât mai mulţi dintre compatrioţi, pentru că, într-adevăr, ne priveşte şi avem de învăţat dintr-o asemenea carte', a mai spus Theodor Paleologu.

'De ce eşuează naţiunile' este unul care se citeşte foarte uşor, în care sunt prezentate toate problemele lumii, 'reinterpretate', într-o formă în care, deşi subiectul este foarte grav, poate fi lecturat cu plăcere. 'În această carte este prezentată soarta lumii de azi, pe care cei doi o diagnostichează relaxaţi, dar foarte precişi. Este un discurs al unor experţi care la sfârşit nu uită să adauge lungi pagini de bibliografie. Sunt lucruri serioase, profund gândite şi care, finalmente, cristalizează în asemenea idei, care au nevoie să fie simple ca să facă un public mai larg să vadă ce se întâmplă în lumea contemporană', a afirmat Ioan Bogdan Lefter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel