Voluntari - FC Farul, rezultat final. Șase goluri marcate 

Farul Constanţa, campioana en titre, a fost învinsă fără drept de apel de FC Voluntari, cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 17-a a Superligii de fotbal.

Ilfovenii aveau 3-0 la pauză, după o repriză senzaţională, marcând pe contraatac prin Robert Popescu (10), din pasa lui Andrei Dumiter, care apoi a reuşit o dublă (22, 37).

Rivaldinho, intrat la pauză, a reuşit să reducă din diferenţă la scurt timp (47), dar Dan Sîrbu (55), introdus şi el la pauză, şi-a trimis mingea în proprie poartă, la un corner şi astfel s-a refăcut ecartul.

Brazilianul Rivaldinho a marcat şi al doilea gol al oaspeţilor (64), care nu au reuşit mai mult, în ciuda eforturilor.

Farul a primit patru goluri într-un meci pentru a doua oară în acest campionat, după 0-4 cu FC U Craiova, în Bănie.

Farul nu a mai câştigat de şase etape, în care are patru egaluri şi două eşecuri.

FC Voluntari e neînvinsă de trei etape, în care are două victorii şi un egal.

Voluntari - FC Farul. Rezumatul meciului, în cifre



FC Voluntari - FCV Farul Constanţa 4-2 (3-0), Stadion Anghel Iordănescu - Voluntari
Au marcat: Robert Popescu (10), Andrei Dumiter (22, 37), Dan Sîrbu (55, autogol), respectiv Rivaldinho (47, 64).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Cosmin Vatamanu (Bucureşti)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel