Volvo anunță că va părăsi cea mai importantă asociație de constructori de mașini din Europa pentru că aceștia susțin puternic continuarea construirii de mașini cu combustie internă.
Volvo Cars a anunţat că va părăsi până la finalul lui 2022 Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citând diferenţele dintre obiectivul său de a ajunge la emisii zero şi strategia grupului de lobby al industriei auto europene, transmite Reuters.
Producătorul auto suedez s-a angajat ca până în 2030 întreaga sa gamă de maşini să fie complet electrică, depăşind obiectivele UE.
În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.
Volvo a susţinut trecerea la un transport cu emisii zero, dar după ce Parlamentul European a votat în iunie în favoarea termenului limită 2035, ACEA a anunţat că "orice reglementări pe termen lung care depăşesc acest deceniu sunt premature, în acest stadiu preliminar".
Într-un comunicat, Volvo a precizat: "am ajuns la concluzia că ambiţiile şi strategia de sustenabilitate a Volvo Cars nu sunt pe deplin aliniate cu poziţia ACEA şi modul de lucru în acest stadiu. Prin urmare, credem că este mai bine să mergem deocamdată pe căi diferite".
Şi Stellantis a anunţat că va părăsi până la finalul lui 2022 Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile, ca parte a noii sale abordări cu privire la soluţionarea problemelor şi provocările în ceea ce priveşte mobilitatea viitoare, inclusiv îndepărtarea de activitatea tradiţională de lobby.
Al patrulea producător auto mondial a informat luna trecută că a lansat aşa numitul "Forum al libertăţii de mobilitate", un spaţiu mai direct, public, pentru diversele entităţi implicate în probleme de mobilitate. Iniţial, forumul era planificat pentru începutul lui 2023, a precizat Stellantis.
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile este principalul grup de lobby al industriei auto de la crearea sa, în 1991, unificând 16 producători majori europeni de maşini, camioane, autobuze şi şi vehicule comerciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News