Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Volvo România SRL cu peste 13 milioane lei (aproximativ 2,65 milioane euro), pentru înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa distribuţiei de camioane noi, medii şi grele marca Renault.
În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că Volvo România SRL şi distribuitorii din reţeaua sa de distribuţie selectivă s-au înţeles în privinţa teritoriului în care aceştia puteau revinde camioanele noi, medii şi grele marca Renault, conform unui comunicat.
Astfel, au stabilit să nu comercializeze acest tip de camioane în afara teritoriului României.
'Înţelegerile privind împărţirea pieţei erau prevăzute şi puse în practică prin clauzele contractelor, negociate şi semnate de Volvo România cu distribuitorii. Prin aceste înţelegeri companiile nu se mai concurau între ele, clienţii neavând posibilitatea de a alege, în acest fel, afectând concurenţa la nivel naţional, precum şi comerţul între statele membre', precizează Consiliul Concurenţei.
Volvo România SRL a recunoscut încălcarea Legii concurenţei şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii. Volvo România SRL, membră a Grupului Volvo, este succesoarea Renault Trucks România SRL, cu care a fuzionat în anul 2013. Volvo România SRL este unic importator de camioane noi, medii şi grele marca Renault pe piaţa românească.
Investigaţia a fost declanşată în urma unei cereri de clemenţă depusă de un distribuitor, care a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă.
Politica de clemenţă este un instrument prin care Consiliul Concurenţei poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înţelegere de tip cartel şi care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii şi sancţionării acestor practici anticoncurenţiale. Politica de clemenţă este un concept preluat din practica internaţională, unde utilizarea acestuia s-a dovedit a fi un instrument eficace în combaterea cartelurilor.
'Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească', se mai menţionează în comunicat. Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancţionare a autorităţii de concurenţă şi execută amenzile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News