Publicitate
O posibilă rută între România și China. Acesta este subiectul discuției pe care reprezentanții Companiei Naționale de Aeroporturi o poartă la Donetsk (Ucraina), cu ocazia forumului Routes CIS.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) vizează noi destinații din est, "Kiev și St. Petersburg fiind prioritare", a declarat Ana-Maria State, Șef Serviciu Strategie și Identitate de Brand. Oficialul CNAB afirmă că este loc atât pentru creșterea frecvențelor pe rutele existente, cât și introducerea de zboruri spre noi piețe. Această strategie de creștere este favorizată și de inaugurarea, în noiembrie 2012, a noii zone Plecări din Aeroportul Internațional Henri Coandă București (OTP).
România vrea să spargă monopolul Aeroflot pe zborul spre Moscova
"Ne interesează Comunitatea Statelor Independente (CIS) pentru că nu avem multe zboruri directe către această regiune", a declarat Ana-Maria State. În prezent, Bucureștiul este legat de Moscova doar de Aeroflot, care oferă 3 zboruri săptămânale. State crede însă că există cerere pentru noi zboruri și Kiev, capitala Ucrainei, este prioritatea numărul 1. "AeroSvit a oferit zboruri către Kiev până acum 3 luni. Vrem să reluăm ruta și avem deja slot-urile", a completat State.
Mai vrem zboruri spre China și nordul Europei
În ceea ce privește Europa, spre care zboară 60% dintre zborurile de pe Otopeni, CNAB este interesată să-și dezvolte rețeaua spre nordul continentului. "În prezent SAS oferă singura noastră legătură cu Scandinavia", afirmă State. La fel de mari sunt și ambițiile de extindere spre Asia.
Gabriela Schlecht, un alt oficial CNAB, explică: "Există puternice legături de business între China și România. Primul-Ministru a fost recent în China pentru a dezvolta cooperarea dintre cele două țări."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu