Mirela Polifronie, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit despre șansele de a avea zăpadă în luna decembrie.
Meteorologul ANM Mirela Polifronie a explicat care sunt șansele ca de sărbători să cadă precipitații sub formă de zăpadă în țara noastră:
„Când putem spera că vine prima ninsoare la munte, mă gândesc la stațiunile de schi?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Nu va fi prea curând, pe de o parte din cauza faptului că nu vor fi precipitații în următoarea perioadă, iar dacă ar fi să fie precipitații, temperaturile sunt oricum foarte ridicate și nu va fi zăpadă“, a spus meteorologul Mirela Polifronie.
„Poate în decembrie! Am observat, din experiența ultimilor ani, că la câmpie ninge mai degrabă în ianuarie și februarie, nu așa cum ne așteptăm, de Crăciun, ca să fie omul de zăpadă lângă pomul de iarnă“, a adăugat Val Vâlcu.
„Estimările nu aduc vești foarte bune. Ar fi un regim pluviometric deficitar. Într-adevăr, s-au semnalat precipitații sub formă de ninsoare, dar, în ultimii 3-4 ani, undeva spre sfârșitul sezonului de iarnă. În anul 2017 am avut, în aprilie, viscol în București“, a mai spus meteorologul.
Mirela Polifronie, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit despre recordurile meteorologice înregistrate în acest an în România și-n lume.
A înghețat Grecia, a fiert China
”Într-adevăr, în ultima vreme, ne confruntăm cu numeroase recorduri, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al precipitațiilor, de asemenea, vorbim de o frecvență destul de ridicată, chiar și pe teritoriul României, a fenomenelor specifice instabilității atmosferice, așa cum am avut și-n această vară. Mă refer la grindină, vânt, în special vijelie, acele intensificări de scurtă durată ale vântului. Revenind la recorduri, fiecare lună aduce câte un record. Chiar și luna octombrie 2022 a adus numeroase recorduri, mai ales începutul lunii. Pe de-o parte China s-a confruntat cu cele mai ridicate temperaturi, undeva la 40 de grade, iar în Grecia au fost cele mai coborâte temperaturi, chiar sub zero grade” a spus meteorologul ANM, în interviul acordat DCNews.
”Și la noi în țară, am avut câteva recorduri, pe parcursul acestei luni. Am avut la Slatina 25 de grade Celsius, când, în mod normal, ar trebui să avem maxime până la 17 - 18 grade pentru sudul teritoriului” a continuat Mirela Polifronie, afirmând că și-n următoarele zile vom avea temperaturi mai ridicate (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu