"Vom băga mult mai mulţi bani". Milioane de euro din bani publici pentru "Un ostaș în slujba țării". Rareș Bogdan: Nici în Harry Potter nu s-a investit atât

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), a avut o primă reacție după contrele din spațiul public dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă în ceea ce privește cartea nelansată a liderului PNL - "Un ostaș în slujba țării" -, care ar fi fost promovată cu două milioane de euro din bani publici.

Publicitate

"Banii nu sunt pentru carte, ci pentru promovarea acţiunilor PNL, a preşedintelui PNL"

"O carte ar trebui să coste oricât şi investiţia în cultură ar trebui să fie extrem de mare, ca şi cea în sport, dar în cazul acesta este greşit. Noi vorbim de un contract pe zece luni, făcut de PNL, un deal (n.r. o înțelegere) foarte bun cu firmele de panotaj publicitar, într-un moment în care nu ştiam câte campanii electorale vom avea. Vom avea opt luni, adică patru luni campanie locală, campanie europarlamentara, apoi campanie prezidenţială şi parlamentară. Nu ştiam că vom ajunge să discutăm şi să comasăm aceste alegeri în patru luni. 

Noi am făcut un deal pe zece luni cu firmele de panotaj în care nimeni nu putea să ne ocupe aceste panouri şi nimeni nu putea să ni le achiziţioneze în afară de PNL. Vorbim de 920 sau 720 de panouri, nu mai ţin minte exact. Banii care au fost plătiți nu au fost plătiţi pentru o carte. Nici în Harry Potter nu s-a investit atât la începutul cărţii, îmi pare rău. Nu sunt pentru carte, ci pentru promovarea acţiunilor PNL, a preşedintelui PNL, principalul vector de comunicare al PNL, a liderilor PNL, a istoriei PNL - şi am făcut asta în timpul campaniei în momentul zilei partidului -, a EPP - am avut o lună şi jumătate - aproape două de campanii cu Congresul EPP de la Bucureşti. A fost o acţiune de zece luni - o achiziţie a acestor panouri, o închiriere a acestor panouri pentru zece luni, cu plata în rate egale", a spus Rareș Bogdan, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3 CNN.

Vezi și: Contre Ciolacu - Ciucă pe cartea ”Un ostaș în slujba țării”. Replica de ultim moment a liderului PNL 

Inquam Photos / George Călin

Sigla PNL lipsește de pe panouri

"În campania electorală, niciun alt partid nu a putut să se promoveze în astfel de panouri outdoor, pentru că a fost interzis. Ei au găsit o soluţie. Nu ştiu dacă e corect faţă de ceilalţi", a punctat Lavinia Șandru, prezentă în platou.

"Nu este o acţiune a partidului, nu este nici măcar sigla PNL pe aceste afişe. Este o carte scrisă de Nicolae Ciucă", a spus Cătălina Porumbel, prezentatoarea emisiunii Decisiv.

"Nicolae Ciucă nu este venit din neant. Este preşedintele PNL. Aşa cum am pus (n.r. panouri) în zona Argeșului şi Autostrăzii Piteşti - Bucureşti cu personalităţi, fondatori ai PNL, cum de la Aeroportul Otopeni până la Romexpo, Palatul Parlamentului şi pe principalele artere din Bucureşti am pus panouri care au stat unele trei luni, altele două luni cu Congresul EFP şi personalități care au venit la congres... Pe unele le-am dat jos, altele au rămas. În campania electorală, noi am respectat legea. Nu am afişat însemnul PNL", a spus Rareș Bogdan.

"Nu este vorba de promovarea unei cărţi. Este vorba de o personalitate, preşedintele PNL, un om legat ca vector de politicile liberale", a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

Întrebat de ce de pe panouri lipseşte sigla PNL, acesta a spus: "Înainte de campania electorală a existat sigla PNL pe toate panourile. Probabil au rămas din timpul campaniei când nu mai aveai voie să afişezi." Invitații din platou contrazicându-l.

Inquam Photos / George Călin

"Vom băga mult mai mulți bani"

"În ceea ce priveşte cartea, dacă nu e promovare, înseamnă că este publicitate politică şi atunci nu trebuia să stea în perioada de campanie electorală. În ceea ce priveşte utilizarea banilor pentru acest tip de publicitate, eu cred că trebuie studiată cu atenţie legea şi, în cazul în care s-a încălcat, cineva trebuie să plătească. Sunt oameni care au fost trimişi la puşcărie pentru mai puțin decât pentru utilizarea ilegală a subvenției.

Pe de altă parte, eu sunt foarte curios care este motivul pentru care nu a apărut această carte. Mi se pare că domnul Ciucă scrie mai mult decât citeşte! Cred că este incorect faţă de români să folosim atâţia bani pentru o astfel de acţiune, indiferent dacă este politică sau de promovare a unei cărţi", a spus Florian Bodog, intervenind în discuție.

"Nu este penal. Domnul Bodog încearcă să îşi facă publicitate zonei sale, să mai arunce mici săgeţi către candidatul nostru. Vom fi în turul doi, vom câştiga alegerile. Vom băga mult mai mulți bani față de cele două milioane (n.r. în candidatul PNL de la prezidențiale) şi o să îl ducem în turul doi. După care, vom câştiga alegerile. Nu vă închipuiţi că vom băga doar două milioane. Vom băga mult mai mulţi bani în campania electorală. Potrivit legii, avem voie să băgăm până la 60 de milioane de euro. Probabil nu vom ajunge la atât, dar la câteva milioane vom ajunge. O campanie costă mult", a fost replica lui Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel