Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita joi Republica Moldova.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita joi Republica Moldova pentru discuții cu președintele pro-occidental Maia Sandu, într-un gest de susținere înainte de alegerile prezidențiale din 20 octombrie și de referendumul privind aderarea la UE.
Sandu își dorește un al doilea mandat prezidențial, în cadrul unei alegeri ce va avea loc concomitent cu un referendum care propune includerea în constituție a aderării la UE ca "obiectiv strategic".
Poliția moldoveană a acuzat Rusia de interferențe grave în alegeri, acuzație negată de Moscova.
„Această vizită subliniază relațiile din ce în ce mai strânse dintre Chișinău și Bruxelles”, a declarat biroul președintelui moldovean într-un comunicat.
Sandu, care a condamnat ferm invazia Rusiei în Ucraina, a condus eforturile Moldovei de a adera la UE și speră ca țara să devină membră până în 2030. Acest stat încercat de istorie, fost sovietic, situat între Ucraina și România, a început negocieri formale de aderare în iunie.
Sondajele arată că Sandu este favorita pentru a câștiga alegerile, având un avans confortabil față de ceilalți 10 candidați. De asemenea, ele indică faptul că majoritatea moldovenilor sprijină aderarea la Uniunea Europeană.
Relațiile Moldovei cu Rusia s-au deteriorat în ultimii ani. Guvernul pro-occidental de la Chișinău a acuzat Moscova că încearcă să-l răstoarne și că se amestecă în treburile sale interne. Moscova a acuzat echipa lui Sandu de promovarea "rusofobiei", conform Reuters.
Peste 25 de percheziţii au fost întreprinse săptămâna trecută în Republica Moldova în cadrul unui dosar penal deschis în legătură cu finanţarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali. Peste 130.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt în vizorul oamenilor legii, în condiţiile în care în conturile acestora numai în luna septembrie au fost transferaţi din Federaţia Rusă peste 15 milioane de dolari (13,6 milioane de euro), au anunţat joi şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, şi procurorul şef al Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău.
Cernăuţeanu a precizat că percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar penal declanşat pentru finanţarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali - săvârşită în proporţii mari, dar şi pentru spălare de bani, săvârşită de un grup criminal organizat în proporţii deosebit de mari. În cadrul percheziţiilor realizate au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile şi sume de bani în mai multe valute.
Conform materialelor, persoanele afiliate organizaţiei criminale conduse de Ilan Şor au fost instruite să racoleze persoane pentru participarea la scrutinul electoral contra unor sume de bani, urmând ca aceste persoane să fie anunţate în ajunul alegerilor prin intermediul unor grupuri de pe aplicaţia Telegram pentru ce candidat să voteze şi să opteze pentru votul negativ la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE.
Potrivit sursei citate, grupul criminal organizat este format inclusiv din persoane ce se află pe teritoriul Federaţiei Ruse şi dirijează activitatea "într-o formă ierarhică bine organizată". "Sunt 130 de lideri teritoriali care dirijează activitatea grupului, fiind remuneraţi lunar cu 45.000 de lei moldoveneşti. Circa 1.927 preşedinţi de sector care racolează şi dirijează activitatea grupului de activişti şi simpatizanţi din sectorul deservit, fiind remuneraţi lunar cu 4.600 lei. Peste 50.000 de activişti care racolează şi dirijează activitatea grupului de simpatizanţi din sectorul deservit, aceştia fiind remuneraţi lunar cu 4.600 lei. Peste 70.000 de simpatizanţi - aceştia fiind persoanele racolate contra unor sume de bani şi instruite să voteze la referendum cu opţiunea 'Nu' precum şi candidatul care urmează a fi precizat. Aceştia ar fi remuneraţi lunar cu suma de 1.800 lei', a detaliat Poliţia, potrivit MOLDPRES. Vezi toată știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu