Vorbind despre Afganistan, Papa Francisc îl citează pe Putin, dar îi atribuie declaraţia Angelei Merkel

Vorbind despre Afganistan, Papa Francisc îl citează pe Putin, dar îi atribuie declaraţia Angelei Merkel
Vorbind despre Afganistan, Papa Francisc îl citează pe Putin, dar îi atribuie declaraţia Angelei Merkel

Papa Francisc a făcut miercuri o confuzie într-o afirmaţie referitoare la Afganistan, în care reprodus o declaraţie a preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care a menţionat însă că îi aparţine cancelarului german Angela Merkel, relatează agenţia DPA.

Într-un interviu radiofonic difuzat în Spania, suveranul pontif a elogiat-o pe Angela Merkel, descriind-o drept una dintre cele mai mari personalităţi ale politicii internaţionale. Apoi el a reprodus un citat pe care l-a atribuit ei:

Este necesar să oprim politica iresponsabilă de impunere a propriilor valori altora şi încercările de a construi democraţia în alte ţări pe baza unor modele din exterior fără a ţine cont de specificul istoric, etnic şi religios şi ignorând complet tradiţiile altor popoare.

Dar în timp ce cancelarul german a spus, în contextul situaţiei din Afganistan, că întreaga comunitate internaţională trebuie să discute şi să evalueze implicările internaţionale ale statelor, declaraţia reprodusă de suveranul pontif a fost făcută de preşedintele rus Vladimir Putin în cursul întâlnirii avute luna trecută cu Angela Merkel la Moscova şi exprimă o critică a liderului de la Kremlin faţă de politica externă a SUA. În interviul acordat, Papa Francisc a lăudat de asemenea înţelepciunea acestei femei. Este primul interviu al suveranului pontif după operaţia pe colon la care a fost supus în iulie, conform Agerpres.

Ce spune Papa Francisc despre renunțarea la pontificat

Papa Francisc a dat asigurări, într-un interviu acordat miercuri postului de radio spaniol COPE, că se simte bine şi "duce o viaţă normală" după operaţia la colon, că intenţionează să plece în călătorii şi că "nici prin cap nu i-a trecut să renunţe la pontificat, relatează EFE.

În interviul de o oră şi jumătate, papa a oferit detalii despre intervenţia chirurgicală în cadrul căreia i-au fost extirpaţi "33 de centimetri din intestin" şi a redus la tăcere zvonurile cu privire la starea sa de sănătate şi o posibilă renunţare la pontificat.

Suveranul pontif a dezvăluit că un asistent medical, cu experienţă de 30 de ani în domeniul sanitar, a fost cel care i-a salvat viaţa. "Trebuie să vă operaţi", i-a spus el papei, în pofida faptului că acestuia îi fuseseră recomandate alte opţiuni, precum un tratament cu antibiotice.

Operația pontifului ar putea afecta programul de vizite în alte țări


La întrebarea dacă operaţia recentă îi va afecta viitoarele călătorii apostolice la Budapesta şi în Slovacia, în perioada 12 - 15 septembrie, papa a mărturisit că "s-ar putea să o afecteze puţin pe prima, deoarece trebuie să se recupereze total", dar a asigurat până la urmă va onora şi această vizită, la fel ca şi pe celelalte. (Citește continuarea articolului aici).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel