Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a dclarat, vineri, că în România se creează ministere pentru oameni, în loc să numească persoane competente pentru fiecare minister, iar administraţia centrală arată ca "noaptea în deşert".
"Noi facem ministere după oameni, nu alegem oameni pentru ministere. Fiecare guvern nou schimbă modul de guvernare. Suntem în administraţia centrală ca noaptea în deşert, unde dunele de nisip arată diferit dimineaţa faţă de cum arată noaptea", a afirmat Vosganian.
El a adăugat că intenţionează să elaboreze o strategie de reindustrializare a ţării, care va presupune vânzarea participaţiilor minoritare ale statului.
"Vrem o strategie de reindustrializare a ţării. Tranziţia se va încheia când se vor emancipa mentalităţile. Obiectivul Ministerului Economiei este transferarea economiei de stat către privat, asta înseamnă privatizarea companiilor de stat. Trebuie să vindem participaţiile minoritare, trebuie să scăpăm de aceste codiţe. Acestea nu sunt cadavre, sunt componente care pot fi valorificate", a spus el.
Potrivit lui Vosganian, românii trebuie să fie mândri şi de industria lor, nu doar de fotbalişti şi de interpreţii de muzică populară.
Pe 19 ianuarie, Varujan Vosganian a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că există impresia că unele posturi în Guvern au fost create pentru a diminua din atribuţiile miniştrilor PNL. "Chestiunea miniştrilor delegaţi a creat o oarecare confuzie. A lăsat impresia că această instituţie a fost creată ca să deposedeze miniştrii liberali de atribuţiile lor. Sper să nu fie aşa", spunea Vosganian dând ca exemple ministerele Economiei, Transporturilor şi Finanţelor de la care unele competenţe au fost luate în favoarea unor miniştri delegaţi din PSD.
Afirmaţia lui Vosganian l-a iritat pe premierul Victor Ponta care a declarat, două zile mai târziu că oricine e nemulțumit e liber să plece din Guvern. Potrivit premierului, amatori de posturi ministeriale se găsesc întotdeauna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News