Vosganian, economie. 2014, an eșuat

vosganian2
vosganian2

Anul 2014 este eșuat din perspectiva economiei românești, a declarat, luni, la Piatra Neamț, fostul ministru liberal al Economiei și Finanțelor Varujan Vosganian.

Alegeri prezidentiale 2024

Acesta a prezentat într-o conferință de presă mai multe cifre statistice în baza cărora a declarat că economia românească s-a degradat anul acesta.

"Evaziunea fiscală la TVA este dublă față de momentul când eram ministru în 2008. Acum evaziunea fiscală din TVA este 13 procente din PIB, adică 20 de miliarde de euro, față de 8 la sută cât era în 2008. De asemenea, investițiile sunt într-un stadiu dramatic. În primele opt luni ale acestui an au ajuns la 7 miliarde de lei, însă dacă tăiem inflația rezultă o cifră de 5 miliarde de lei. În anul 2008, investițiile s-au cifrat la 20 de miliarde de lei. Despre locuri de muncă ce să mai vorbim. PSD nu a reușit niciodată să creeze locuri de muncă și a lăsat de fiecare dată mai puține când a plecat de la guvernare decât a preluat", a declarat Varujan Vosganian.

Fostul ministru al Economiei a considerat straniu că premierul Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale, ignoră realitatea economiei românești.

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Eugen Țapu Nazare a acuzat actuala guvernare că a introdus 36 de noi taxe.

"Între cele două tururi de scrutin vor veni datele oficiale ale EUROSTAT care vor arăta clar că și în trimestrul al treilea, economia țării este în scădere", a declarat Eugen Țapu Nazare, președinte al Partidului Național Liberal (PNL) Roman.

Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, a precizat că la call-centerul organizat pe perioada campaniei electorale, toți cei care au sunat au solicitat crearea de locuri de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel