Vosganian: Industria de stat trebuie privatizată. Cine face excepție

vosganian
vosganian

Publicitate

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că toată industria de stat trebuie privatizată, cu excepţia unor companii energetice mari.

"Cu excepţia unor unităţi din domeniul energetic şi le şi numesc- Hidroelectrica, Nuclearelectrica, poate şi reţele de transport - Transgaz, Transelectrica - cu excepţia, poate, a unor căi ferate cum ar fi CFR Călători pe anumite tronsoane şi cum ar fi unele componente ale industriei de apărare, toată industria de stat trebuie privatizată fără niciun fel de reţinere", a spus Vosganian, în cadrul unui workshop desfăşurat la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, potrivit pesurse.ro.
Ministrul Economiei a subliniat cp obiectivul este ca privatizările respective să fie realizate în timpul mandatului său. El a precizat că printre acele companii la care statul deţine pachetul majoritar şi pe care ar trebui să le privatizeze se numără CFR Marfă, Oltchim, Cuprumin, Remin Baia Mare, întreprinderile de avioane de la Craiova, şantierele navale de la Mangalia, Fortus Iaşi, Aversa Bucureşti şi altele.

"A venit momentul să facem curat în ceea ce priveşte proprietatea economică a statului. Statul nu mai trebuie să fie actor. Modul în care statul a fost în acelaşi timp supraveghetor şi actor a fost dăunător; fie s-au tolerat deficienţele, fie a fost folosit preţul mai mare ca să acopere ineficienţa, fie au fost folosite la graniţa dintre interesul public şi interesul privat tendinţe dăunătoare pentru interesul public, fie comunităţile respective au rămas în urmă în ceea ce priveşte cerinţele de mediu şi cerinţele ecologice, toate acestea ne arată că dacă vrem cu adevărat să încheiem tranziţia în domeniul economic ea nu se poate încheia decât în clipa în care rolul statului ca actor economic va înceta. Eu nu vorbesc niciodată despre reducerea rolului statului în economie, ci despre redimensionarea rolului statului în economie. Statul trebuie să se reducă din rolul de actor economic, dar trebuie să-şi sporească rolul ca garant al liberei competiţii şi al proprietăţii. Nu trebuie să retragă, ci trebuie să se reorienteze către a fi arbitru, a fi normator al pieţii economice", a mai spus Varujan Vosganian.

El a mai spus că sunt câteva terenuri în proprietatea unor companii afate în statut de insolvență, care cel mai sigur vor da faliment. Astfel, Vosganian spune că trebuie să urmărească să apere terenurile respective de speculații imobiliare. Are în vedere transformarea lor în parcuri industriale, mai ales că "au racordări la utilităţi şi pot fi foarte rapid reintroduse în circuitul economic".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel