Vosganian: La noi miniştrii sunt văzuţi ca un fel de superdirectori

vosganian
vosganian

Publicitate

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi, la Conferinţa Anuală de Achiziţii Publice din România, că privatizarea sectorului de stat este de preferat încercării de perfecţionare a legislaţiei achiziţiilor publice, oferind și explicațiile motivelor pentru care au apărut problemele din acest sistem. "La noi miniştrii sunt văzuţi ca un fel de superdirectori", a arătat ministrul Vosganian, în opinia căruia, în România, puterea unui ministru este apreciată în funcție de numărul companiilor de stat pe care le are în subordine. 

Soluția cea mai bună pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul achiziţiilor publice este îmbunătăţirea managementului şi a naturii proprietăţii, consideră ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Oficialul guvernamental a arătat că problemele acestui sistem sunt cauzate de faptul că la nivelul bugetului consolidat al statului nu au existat instrumente de măsurare a eficienţei cheltuirii banului public şi adesea nu s-a făcut o evaluare a cheltuielilor pentru a se vedea dacă au avut un efect real, precum și din cauza existenței sistemului economic privat al statului.

“Pe de o parte, păstrăm un sector economic de stat, iar pe de altă parte nu ştim cum să facem să ne batem joc de el, să îi creăm tot felul de obstacole, astfel încât să fim siguri că în piaţă nu se va putea descurca. (...) De pildă, dacă o firmă are o situaţie financiară precară şi ia un portofoliu mai mare de comenzi, de multe ori nu i se permite să fructifice portofoliul de comenzi şi să angajeze personal pentru că a avut pierderi bugetare în anii anteriori", a arătat Vosganian.

Prin Ordonanța 34 nu se îmbunătățește managementul

La toate acestea, se adaugă prevederile Ordonanţei 34 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, prin care, potrivit ministrului Vosganian, "poți eventual îngrădi pe cei buni, dar nu-i poți însănătoși pe cei răi. De aceea, ideea noastră că îmbunătăţim lucrurile prin Ordonanţa 34 nu este soluţia cea mai bună. Soluţia cea mai bună este să îmbunătăţim şi managementul şi să îmbunătăţim şi natura proprietăţii", a precizat ministrul.

Varujan Vosganian a explicat care este diferenţa dintre o firmă privată şi una cu capital de stat, susținând că soluția pentru evitarea problemelor din sectorul achizițiilor publice nu este perfecționarea legislației din domeniu, ci simplificarea naturii proprietății și privatizarea.

“Ai două firme alături: una de stat, una privată. Amândouă trebuie să cumpere un utilaj. Firma privată se duce la un târg de profil, se uită: 'Ăsta e bun, îl iau'. Firma de stat face caiete de sarcini, firma de stat, după ce intră în procedură, se trezeşte cu contestaţii, se duce să soluţioneze contestaţiile, astfel încât raporturile dintre economia de stat şi cea privată sunt, din această perspectivă, măcinate de neîncrederea pe care noi, statul, o avem în noi înşine", a explicat ministrul.

De ce ministrul britanic al Economiei este unul dintre cei mai slabi miniștri

 Pe de o parte, păstrăm sectorul de stat şi ierarhizăm miniştrii după câte companii de stat are fiecare, adică ăla care are mai multe companii de stat e mai tare decât ăla care are mai puţine - din această perspectivă vreau să vă spun că ministrul Economiei din Marea Britanie este unul dintre cei mai slabi miniştri, pentru că nu are companii în subordine -, iar la noi miniştrii sunt văzuţi ca un fel de superdirectori. Cine are mai multe companii, e mai tare. În această perspectivă, părerea mea este că, în loc să căutăm să perfecţionăm legislaţia achiziţiilor publice, mai bine privatizăm sectorul de stat”, a mai afirmat Varujan Vosganian.

Ministrul Economiei a susținut în final că cele mai bune mijloace de eficientizare a sistemului de achiziții publice, de prevenție în cazul corupției, nu sunt aglomerarea regulilor, ci mecanismele economiei de piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel