Vicepreședintele liberalilor Varujan Vosganian explică, vineri, pe blogul personal, de ce nu sunt corecte afirmațiile că ar fi un disident în PNL, notând, totodată, că nu este nici omul lui Crin Antonescu și nici al lui Călin Popescu Tăriceanu, deoarece intrarea sa în partid nu a fost pentru o persoană anume.
Posibila sa nominalizare ca ministru de Finanţe "le stă în gât" preopinanților săi, declară Varujan Vosganian, pe blog, pe care îi înștiințează că nu este "ahtiat" să ajungă ministru și cărora le explică pentru ce ar trebui să intre oamenii în politică.
"A mulţumi pentru o propunere care ţi s-a făcut nu înseamnă o acceptare necondiţionată, îndiferent ce portofoliu ţi s-ar oferi şi indiferent de context. A dori să ajungi ministru e un gest de responsabilitate, nu o cursă cu obstacole în care cel care le ocoleşte cu mai multă abilitate ajunge primul. Oamenii intră în politică pentru a face două lucruri care nu sunt paradoxale decât dacă lucrurile nu sunt bine făcute, anume să-şi conducă ţara dar, în acelaşi timp, să se pună în slujba ei. A face politică fără să doreşti să ocupi o poziţie înaltă în administraţie e ca şi cum ai vrea să fii golgheter, doar privind meciurile de fotbal la televizor", scrie Vosganian pe blog.
Liderul liberal consideră că nominalizarea sa printre posibilii viitori miniștri a "fost făcută în limitele cumpătării şi ale politeţii" și critică indignarea unora din Opoziție, "care au folosit, cum le e firea, expresii nelalocul lor şi argumente bizare pentru a contesta calitatea mea de „prezumtiv”.
Varujan Vosganian precizează ferm că nu este "disident în PNL", argumentând că dacă la fiecare vot care nu este unanim, atunci rândurile disidenților s-ar îngroșa. "Disidentul e cel care are opinii diferite de cele ale majorităţii. Atunci când în anumite privinţe ai o opinie minoritară, nu înseamnă că eşti disident. (...) Da, au fost decizii cu care nu am fost de acord. Au fost, însă, şi altele cu care am fost de acord. Avem un set de principii înscrise în statutul PNL cu care suntem toţi de acord. Unde e, atunci, disidenţa? A socoti că cel care are, la un moment dat, o opinie contrară celei a majorităţii este disident înseamnă a nega esenţa însăşi a democraţiei, înseamnă a o transforma într-o joacă de-a disidenţa".
În continuare, liberalul cataloghează drept "o altă fantezie", decuplarea sa de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, după propunerea lui Crin Antonescu Aula Bibliotecii Universitare din Iaşi, privind un eventual postofoliu de ministru în viitorul guvern. "Nu înţeleg cum asta ne îndepărtează, pe mine şi pe Tăriceanu, câtă vreme chiar şi el, într-o declaraţie făcută zilele acestea, a anunţat că ar putea să accepte o poziţie ministerială, dacă i s-ar oferi. Am, însă, ceva de adăugat în această privinţă. Sunt, de multă vreme, prieten cu Călin Tăriceanu. Ne cunoaştem de peste douăzeci de ani. Tot aşa şi cu Crin Antonescu. Am făcut lucruri frumoase şi cu unul şi cu celălalt. Am avut divergenţe de opinii şi cu unul şi cu celălalt. Ne-am împăcat de fiecare dată", menționează Vosganian.
Acesta punctează în postarea sa și relația pe care o are cu președintele PNL Crin Antonescu, el fiind cel care, împreună cu Laurenţiu Priceputu şi Sorin Pantiş, i-au propus să intre în PNL. "Tot Crin Antonescu, împreună cu mine, a susţinut încă din 2003, accentuarea dimensiunii de dreapta în PNL şi deschiderea unei colaborări cu democraţia-creştină şi conservatorismul din Europa. Am participat împreună cu el la campania eroică din 2009. Am susţinut împreună demersurile de realizare a alianţei politice dintre PNL şi PSD", mărturisește Vosganian, atrăgând atenția preopinenților săi că el nu se așează în "suita nimănui".
"Am relaţii vechi, de prietenie, cu amândoi. Şi nu sunt nici „omul” unuia, nici al celuilalt. Şi nici eu nu cer altora să fie „oamenii” mei. Ăsta nu e un mod de a-i respecta pe ceilalţi. Eu nu am intrat în PNL pentru o persoană anume şi nu mă aşez în suita nimănui. Astfel încât îi rog pe preopinenţii mei să nu judece deciziile mele prin prisma unei astfel de raportări", conchide Varujan Vosganian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu