Vosganian: Privatizarea Oltchim nu a avut decât o rezonanță anecdotică

vosganian
vosganian

Senatorul liberal Varujan Vosganian s-a arătat, vineri, la Iași, încrezător într-un nou proces de privatizare a Oltchim, întrucât cel de până acum ”nu a avut decât o rezonanță anedoctică”. Privatizarea de la Oltchim nu este un eșec, iar Dan Diaconescu nu a avut o intenție serioasă să cumpere combinatul, a mai spus fostul ministru de Finanțe.

"Deja putem discuta despre viitorul proces de privatizare a Oltchim, pentru că acesta de acum nu a avut decât o rezonanţă de natură anecdotică. Ce s-a întâmplat la Oltchim a fost un simulacru", a spus Varujan Vosganian, aluzie la ”spectacolul mediatic" regizat de patronul OTV, scrie NewsIn.

Având în vedere toate acestea, liberalul nu vede privatizarea de la Oltchim ca pe un eșec, deoarece "o privatizare eşuată este atunci când nu vin solicitanţi”.

Mai mult, fostul ministru de Finanțe infirmă zvonurile potrivit cărora actualul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, ar urma să fie schimbat.

”Eu cred că oricine care greşeşte trebuie să plătească, dar sentimentul meu este că apariţia împreună în conferinţă de presă a domnilor Ponta şi Chiţoiu înlătură această suspiciune privind dorinţa premierului de a-l schimba pe ministrul Economiei. Dacă ar fi dorit să o facă nu ar fi apărut împreună cu acesta fără să facă nicio referire la ministrul Economiei", a explicat Vosganian, arătând că Dan Diaconescu nu a fost un investitor serios pentru Oltchim.

Liberalul își argumentează afirmația arătând că niciun investitor cu "scaun la cap" nu ar declara că va da acţiunile muncitorilor. Vosganian a mai explicat și problemele de la Oltchim pe care Dan Diaconescu ar trebui să le rezolve, în cazul în care patronul OTV și-ar onora angajamentele asumate și să vină cu banii promiși în urmă cu o săptămână.

"Banii aceia nu reprezintă decât aperitivul. Problema este că a doua zi după ce ar veni cu banii, muncitorii şi sindicaliştii ar veni la poarta televiziunii. Din clipa aceea, ar trebui să plătească salariile muncitorilor, să asigure fluxurile curente şi să onoreze datoriile din urmă, lucru care ridică mari probleme", a menționat Varujan Vosganian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel