Consilierii generali din Primăria București au respins, joi, proiectul ce viza darea în plată a unei părți din Satul Francez către afaceristul Costică Constanda, care trebuie să recupereze de la Municipalitate, prin sentință judecătorească, 115 milioane euro.
Consilierii generali s-au întâlnit joi, 30 iulie, în ședință extraordinară, pentru a vota proiectul de dare în plată. Consilierii Capitalei au respins, însă, propunerea. Unii au lipsit, cinci s-au abținut, iar unul a votat „împotrivă”.
De altfel, aceasta este a treia oară în care se încearcă votarea acestei propuneri.
Pentru – PSD+ALDE – 26 + 1 (Sebeșan Mircea a votat verbal)
Împotrivă – 1 PNL – Bujduveanu Stelian
Abțineri – 5 USR – Grigorescu Florin, Smighelschi Cosmin, Gâdiuță Alexandru, Ivan Florin, Ciceală Ana
Nu au votat – 2: PNL – Rogin Marius, USR –Teodor Raluca
Nu au fost prezenți în ședință:
ALDE – Tomnița Florescu (a fost prezentă la începutul ședinței)
PMP – Florescu Adrian, Ionescu Andrei, Militaru Cătălin, Podar Marian, PNL – Deaconescu Cătălin (a fost prezentă la începutul ședinței), Margarit Sorin, Comănescu Mihai;
USR – Berceanu Octavian, Bumbar Marian, Chircu Valeriu, Marinescu Sorin, Radu Elena, Stroe Bogdan, Stanciu Daniel, Țugui Matei
„Din păcate, unii dintre consilierii generali și-au încălcat jurământul față de bucureșteni, nu le pasă că noi, de săptămâna viitoare, nu vom mai putea face nicio plată în beneficiul bucureștenilor. Au votat ori cu butonul abținere, ori nu și-au exercitat dreptul de vot, ori, cum este cazul grupului PMP, nu a participat la ședință. Liderul grupului PNL a votat împotrivă, iar consilierii generali USR s-au abținut. Grupul PSD a votat și doar cei prezenți din ALDE au votat. Cam acesta este respectul pe care îl arată consilierii generali bucureștenilor”, a spus primarul general, Gabriela Firea, la finalul ședinței.
Gabriela Firea a mai spus că, în urma deciziei de joi a consilierilor generali, din 3 august, conturile vor fi blocate.
Luni ar urma să aibă loc o ultimă ședință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu