Vot în cazul Victor Ponta marți, la ora 10, în Camera Deputaților. PNL va ataca la CCR

PSD încearcă să închidă rapid dezbaterile asupra cererii DNA, în cazul lui Victor Ponta. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit luni pentru a stabili calendarul audierii premierului. Victor Ponta  a ajuns şi el în faţa deputaţilor jurişti pentru a studia dosarul. Audierea premierului ar urma să aibă loc luni, la ora 16, iar marți ar putea fi dat votul în Camera Deputaților. Dezbaterile în plen vor începe la ora 10, conform anunțului făcut de deputatul PSD Ciprian Nica.

Victor Ponta a anunțat că nu va veni cu un avocat și că așteaptă votul în plen. ”Nu vreau să tergiversăm lucrurile”, a spus premierul.

Comisia juridică ar fi avut la dispoziţie 14 zile pentru a studia dosarul de cinci volume şi 1110 pagini redactat de procurorii DNA, care cer ridicarea imunităţii premierului în vederea începerii urmăririi penale a acestuia în dosarul lui Dan Şova.

În Camera Deputaților, PSD și aliații săi au cu 29 de voturi mai mult decât Opoziția, fără a lua în calcul UDMR și minoritățile naționale. O parte dintre deputații UDMR și ai minorităților vor vota, de asemenea, pentru respingerea cererii DNA în cazul Victor Ponta. Un vot rapid reduce intervalul în care liderii PNL ar putea negocia cu deputații minorităților sau chiar cu cei din PSD-UNPR, pentru a-i determina să schimbe tabăra.

În cazul, cel mai probabil, în care deputații resping cererea DNA, președintele Klaus Iohannis nu îl mai poate suspenda pe premier. Totuși, problemele nu s-au terminat pentru Victor Ponta.

Conform unei interpretări a Constituției, când DNA va trimite dosarul în instanță,  președintele poate din nou să decidă dacă îl suspendă sau nu pe primul-ministru. De altfel, PNL a constat la CCR și decizia Senatului în cazul Șova. Situația va fi tranșată, deci, la Curtea Constituțională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel