Diana Tache, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac au vorbit despre șansele partidelor la alegerile parlamentare din 2024.
Jurnalista Diana Tache, președintele GIP, Mugur Ciuvică, și analistul politic Bogdan Chirieac au vorbit în cadrul emisiunii Miercurea Neagră de la DC NEWS despre șansele partidelor la alegerile parlamentare din 2024, dar și despre posibilele alianțe.
"În momentul acesta este foarte greu să găsești un motiv să pleci la vot ca să votezi pe cineva. Să te duci să votezi împotrivă, unu la mână, că nu e așa o nenorocire cum pare așa dacă citești presa. Mie nu mi se pare că e așa o nenorocire. Mai sunt vorbele alea populare: rău cu rău, dar mai rău fără rău. Stai așa că dacă e nenorocire cu ăștia care cât de cât sunt cu UE, sunt cu americanii, dacă lumea chiar e nemulțumită îi invit la vot să meargă să voteze AUR și Șoșoacă să vadă după un an de zile ce veselie și ce bogăție va fi cu AUR și Șoșoacă și ce bine va fi. Vor fi suverani aici, noi aici pe veci stăpâni. S-i voteze, poate să voteze lumea cu absolut cine vrea, mie îmi e absolut indiferent", a spus Mugur Ciuvică.
"Dacă votezi AUR și partidul doamnei Șoșoacă vei avea minus, minus pe toată linia", a intervenit Bogdan Chirieac.
"Va fi o nenorocire, dar nu se va întâmpla nici asta, așa că nici măcar această spaimă nu o am. Din diverse motive nu vor lua ăștia foarte mult", a spus Mugur Ciuvică.
"Să se apuce de campanie, să se apuce statul de drept de treabă că v-am mai spus, eu îmi mențin părerea, a fost antrenament anii trecuți, acum lucrurile sunt foarte clare. Sunt de acord cu domnul Ciuvică într-un singur punct și anume că nu cred că va fi atât de spectaculoasă ieșirea la vot pentru AUR și Șoșoacă.
Eu am încredere în domnul general Rog care ne-a anunțat în urmă cu câteva zile că lucrurile în ceea ce privește partidele extremiste sunt foarte clare din perspectiva SRI-ului, așadar mă bazez pe ei în ceea ce privește scorul AUR, Șoșoacă și tot ceea ce înseamnă extremism din ăsta suveranist și aberant. (...) E complicat pentru poporul român să aibă atât de puțin timp să se gândească pe cine să voteze, ca atare vom merge pe răul cel mai mic. Aici e grija mea cea mai mare, că vom fi nevoiți din nou, ca în ultimii 20 de ani, să optăm pentru răul cel mai mic", a intervenit Diana Tache.
"E clar că alianța de după alegeri cel mai probabil va fi tot PSD și PNL că ne-au spus partenerii strategici că pe ăștia îi voi vor, îi cunosc, îi iubesc îi sprijină. L-au primit foarte bine pe Ciolacu în America. Stabilitate, se duce și colo, se duce și dincolo. Nicolae Ciucă nu are nevoie de nicio prezentare în America. A fost decorat regele Mihai și domnia sa în 50 de ani, deci nu se pune problema. Ei sunt verificați, sunt ok, ceea ce e foarte bine noi.
Nu glumesc deloc aici, eu chiar cred că asta e șansa României, cu americanii aici și cu europenii. Dar eu mă întreb de candidatul la președenție, cu partidele mi-e clar. Sigur, dacă iese doamna Kovesi dintr-un săculeț așa și se pune președinte, că ne-ați spus că sunt 18 mii de tablete, fraza asta o voi tot aduce aminte anul acesta, ceea ce e adevărat, te bazezi pe 18 mii de tablete, nu? Nu te bazezi pe puține tablete. Nu știu dacă doamna Kovesi va face alianță PSD-PNL , s-ar putea să facă alianță PNL-USR", a spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu