Comisia pentru Muncă din Parlamentul României a respins majorarea alocațiilor de la 1 iulie.
Potrivit Antena 3, majorarea alocațiilor copiilor nu va mai avea loc de la data de 1 iulie. Comisia de Muncă din Parlamentul României a respins amendamentul care prevedea creșterea alocațiilor începând cu luna următoare. Cel mai probabil, majorarea alocațiilor va avea loc abia anul viitor.
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor, scrie Agerpres.
"Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023", a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
La rândul său, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că varianta propusă de UDMR va fi analizată.
"Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (...) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă", a spus liderul USR PLUS.
În septembrie 2020, Guvernul a adoptat OUG 123/2020 ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care se va face în cinci etape. Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru iulie 2021, ianuarie 2022, și iulie 2022, scrie avocat.net. În prezent, după mărirea din ianuarie 2021, alocaţiile au o valoare de 427 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 214 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News