Votați din nou Boc, Onțanu, Livache!

val-vilcu
val-vilcu

Emil Boc a promis, după primul tur al alegerilor din Cluj, din 2004, că nu face alianță cu UDMR în Consiliu. Cu cine a făcut alianță, imediat după ce a câștigat? Cu UDMR. Pedeapsa: a fost reales în 2008.

Dacă ardelenii cei cinstiți nu au fost deranjați de minciună, poate că nu s-au supărat nici când le-a scăzut salariile, pensiile și le-a crescut TVA. Poate nu-i deranjează că grofii de la UDMR se mai aleg patru ani, cu ajutorul pedeliștilor lui Boc, folosind tema maghiarizării din UMF. De ce să ne stresăm aici, la peste 300 de kilometri? Nu cunoaștem noi realitățile din Ardeal, nu-i așa? Boc le știe și, conform sondajelor PDL, are șanse la un nou mandat de primar.

Nici când și-a dat o casă de la primărie marele umilit, Băsescu, nu s-au stresat bucureștenii. L-au reales în al doilea mandat, ca să-l umple de umilințe, probabil. S-or fi supărat când le-a dat țeapă, în mai 2010?

Craiovenii se omoară după Solomon, ar trebui să credem. Indiferent ce a făcut din punct de vedere al legii, este ok fiindcă organizează spectacole tari, din banii municipalității.

Onțanu își duce oamenii din sector la Bamboo sau în Turcia, nu se știe din ce fonduri. Nu pe toți, ci doar pe cei care au puterea de a influența: profesori, jurnaliști, președinți de asociații de bloc. Dacă blocurile stau dezbrăcate, fără izolație termică, de ce să nu-l voteze doamnele din sector,  odată ce le-a arătat niște bărbați în chiloți?

Livache a pus bănci din lemn exotic, deci e votat în dușmănie, de parcă s-au terminat primarii? Dacă îl scotea Băsescu premier, cum a încercat, și tăia el salariile, îl votau toți românii? Desigur, dacă le punea băncuțe de mahon în toată țara. Dacă amețeau, de foame, aveau pe ce se așeza, să-și tragă sufletul.

Găsim ce am căutat, până la urmă. Câștigăm o pungă sau un bilet la spectacol, de 10 euro fiecare, dăm 25 la sută din salariu, înghițim mizeria de pe străzi, pierdem o grădiniță sau un spital pentru câteva coșuri de gunoi bătute cu cristale Swarowski.

Nu avem altul mai bun, zicem după vot. Mai bun ce: alegător sau ales?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel